Polonia ridică nivelul de alertă de securitate energetică, suedezii spun că suspiciunile de sabotaj pe conductele Nord Stream “se întăresc”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a decis joi trecerea ţării la un nivel superior de alertă de securitate, din cauza situaţiei infrastructurii energetice din afara frontierelor, după exploziile care au afectat recent gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică şi după inaugurarea Conductei Baltice, prin care Polonia primeşte gaze din Norvegia, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conducta respectivă a început să funcţioneze la 1 octombrie şi se intersectează cu gazoductele Nord Stream în apropiere de insula daneză Borhnolm din Marea Baltică.

Centrul guvernamental pentru securitate de la Varşovia a precizat că nivelul de alertă este acum Bravo, al doilea din cele patru posibile, ceea ce implică existenţa unei ameninţări mai grave de atac terorist asupra unei ţinte nespecificate. Nu s-au comunicat detalii despre operaţiunile de securitate eventual implicate de noul nivel, însă potrivit Reuters, pe plan intern agenţii serviciilor de securitate sunt acum obligaţi să poarte arme şi să verifice persoane, autovehicule şi clădiri publice.

Mateusz Berger, cel mai înalt oficial din domeniul securităţii energetice din Polonia, a declarat săptămâna trecută agenţiei Reuters că măsurile de protecţie a Conductei Baltice sunt secret de stat. Conducta era monitorizată deja de serviciile poloneze de securitate, dar a dobândit oficial statutul de infrastructură critică numai după ce a început transportul de gaz. Procedurile de includere a conductei în categoria respectivă erau deja în curs, „cu implicarea tuturor serviciilor competente”, a precizat reprezentantul guvernului pentru infrastructura energetică strategică.

Morawiecki a apreciat, după avariile produse la sfârşitul lui septembrie la cele două conducte de gaze Nord Stream, că este vorba de acte de sabotaj.

Cablul submarin de 600 MW care leagă Suedia de Polonia, intersectându-se de asemenea cu gazoductele, nu a fost afectat. Acesta fusese scos din exploatare luna trecută, pentru lucrări de mentenanţă, şi urmează să fie funcţional din nou la sfârşitul săptămânii.

Suedia: Se întăresc suspiciunile de sabotaj în chestiunea scurgerilor de gaze din conductele Nord Stream

Primele inspecţii desfăşurate în această săptămână de autorităţile suedeze la locul scurgerilor din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică „întăresc suspiciunile de sabotaj”, fiind vorba despre „detonări” care au provocat „pagube importante”, a anunţat Parchetul suedez joi, relatează AFP.

„Putem constata că au existat detonări în apropiere de Nord Stream 1 şi 2 în zona economică exclusivă suedeză, care au antrenat importante pagube asupra gazoductelor”, a declarat procurorul special însărcinat cu ancheta suedeză într-un comunicat.

„Inspecţiile la locul incidentului au întărit suspiciunile de sabotaj agravat. Au fost prelevate elemente de probă la faţa locului şi vor fi examinate”, a adăugat Mats Ljungqvist.

Suedia, care pentru nevoile anchetei stabilise un perimetru de mai mulţi kilometri pentru a interzice accesul la locul incidentului, a anunţat ridicarea restricţiilor.

Nicio precizare nu a fost făcută asupra modului în care au fost efectuate inspecţiile submarine.

În Suedia, serviciile de informaţii au preluat conducerea anchetei, în legătură cu procurorul special şi diferite autorităţi.

Provocate de două explozii de origine necunoscută pe 26 septembrie, enormele scurgeri de gaz metan au încetat luni în cazul Nord Stream 1. O mică scurgere continua joi dimineaţă la Nord Stream 2, potrivit Gărzii de coastă suedeze.

Mai multe ţări au acuzat rapid un act de sabotaj. Suspectată că ar fi la originea exploziilor, Rusia a contraatacat săptămâna trecută, dând vina pe SUA, care la rândul lor au negat orice responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *