Polonia: Negocieri cu sindicatele privind reducerea salariilor şi închiderea unor mine

Cel mai mare producător de cărbune din Polonia, PGG, a început marţi discuţii cu sindicatele în legătură cu reducerea salariilor şi închiderea unor mine, măsuri menite să ajute compania să depăşească efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Agenţia poloneză de presă PAP a informat că PGG ar putea închide minele Ruda şi Wujek, care au în total 7.700 de angajaţi şi produc anual peste cinci milioane de tone de cărbune. Compania de stat PGG are 40.000 de angajaţi şi produce anual aproximativ 30 de milioane tone de cărbune.

PAP a precizat că şeful PGG, Tomasz Rogala, a declarat înainte de începerea discuţiilor cu sindicatele că se aşteaptă ca acestea să fie „foarte, foarte dificile”, în timp ce liderul de sindicat Dominik Kolorz a afirmat că „acest plan este dement” şi a avertizat că vor urma mişcări de protest.

Niciuna dintre părţi nu a putut fi contactată de Reuters pentru comentarii.

PGG nu a prezentat încă detaliile planului de restructurare, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Executivul de la Varşovia vrea să reducă semnificativ producţia de cărbune şi să închidă câteva mine.

PGG este afectată de reducerea cererii pentru cărbune, de preţurile mai scăzute şi de creşterea numărului de infecţii, care a dus în iunie la închiderea temporară a unor mine.

Cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, care se bazează pe cărbune pentru 88% din producţia sa de electricitate, vrea să reducă acest procent în următorii ani, deoarece nu mai este rentabilă exploatarea minelor. De asemenea, autorităţile de la Varşovia iau măsuri pentru reducerea dependenţei de gazele ruseşti, prin extinderea terminalului de import al gazelor naturale (LNG) de la Swinoujscie, pe ţărmul Mării Baltice, şi prin construirea unui gazoduct spre Norvegia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *