Polonezii de la CIECH Soda România (CSR) au anunțat că sunt forțati să oprească producția la uzina din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie 2019, scrie economica.net. În cazul unei opriri pe termen lung, compania va fi nevoită să înceteze contractele de muncă pentru 500 dintre cei 600 de angajați.
„Cu toate că a depus mari eforturi pentru a menține în viață singura fabrică de sodă calcinată din țară, CIECH este forțată să ia astfel de decizii din cauza recentelor majorări ale prețului aburului industrial până la un nivel nesustenabil, operate de către unicul său furnizor, CET Govora”, spun polonezii.
Aflată în insolvență încă din 2016 și afectată de recenta alunecare de teren de la mina Alunu, CET Govora a denunțat în mod unilateral, în 18 iunie, contractul pentru livrarea aburului industrial către CIECH Soda România, în condițiile în care prețul actual abia fusese stabilit pe 1 aprilie și trebuia să fie valabil până la 31 decembrie 2020.
Conform noilor condiții, este impusă o nouă creștere a prețului aburului, a doua din acest an – cu aproape 135% peste nivelul din anul trecut (incluzând certificatele CO2).
„Grupul CIECH a avut în permanență o atitudine deschisă spre cooperare și a solicitat de asemenea sprijinul autorităților până la cel mai înalt nivel pentru a încerca să ajungă la o înțelegere cu CET Govora. Cu toate acestea, acceptarea noului preț de către CIECH Soda România ar însemna mari pierderi financiare pentru companie”, menționează oficialii CIECH Soda.
CSR rămâne deschisă negocierilor cu CET dar în același timp derulează o analiză profundă și în detaliu a conservării fabricii din România, în vederea unei posibile reluări a producției în viitor. Deciziile privind aceste aspecte vor fi luate până la sfârșitul acestui an.
În cazul în care va fi necesară oprirea producției pe termen lung, CIECH Soda România va fi nevoită să înceteze contractele de muncă pentru 500 dintre cei 600 de angajați ai săi. O parte vor rămâne în uzină pentru mentenanța instalațiilor, astfel încât să poată fi reluată producția la momentul potrivit. Pentru mai mult de 100 de angajați va fi oferită posibilitatea unei relocări la fabricile din Polonia sau Germania ale grupului.
Salariaţilor li se va acorda o ofertă de plecări voluntare, având asigurat un pachet compensatoriu cuprinzător. Suplimentar ofertei, ei vor putea cere sprijin companiei pentru găsirea de noi joburi, datorită unui program special de plasare a forței de muncă (consiliere în carieră, dezvoltarea competențelor / recalificare profesională, asistență în găsirea de oferte de muncă).
Grupul polonez a investit peste 550 de milioane de lei în România și a ajuns la aproape 600 de angajați la fabrica sa din Râmnicu Vâlcea, inclusiv Sucursala din România. CIECH Soda România, companie a grupului CIECH, produce sodă calcinată şi silicat de sodiu.