Planurile Cehiei pentru o nouă centrală nucleară au fost blocate de discuţiile privind participarea Rusiei şi Chinei

Planurile Cehiei de a organiza o licitaţie pentru construirea unei noi centrale nucleare, cu o valoare de cel puţin 7,2 miliarde dolari la preţurile actuale, vor trebui să fie amânate deoarece politicienii discută dacă vor permite sau nu ofertanţilor din Cehia şi Rusia să participe la această licitaţie, au declarat miercuri o serie de oficiali citaţi de Reuters, scrie Agerpres.

Intenţia grupului energetic de stat CEZ de a construi o nouă unitate cu o putere de 1.200 MW la centrala nucleară de la Dukovany s-a lovit de solicitările venite de la serviciile de la securitate şi de la cinci partide de opoziţie cu privire la excluderea grupului rus Rosatom şi a grupului chinez China General Nuclear Power, din cauza riscurilor de securitate pe care aceste firme le-ar ridica pentru o ţară membră NATO şi UE.

La finalul unei reuniuni a unei comisii de stat dedicată expansiunii energiei nucleare, ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek, a spus că licitaţia nu va fi organizată până la finele acestui an, aşa cum se preconiza anterior, şi că noi discuţii vor fi organizate în luna ianuarie 2021. Havlicek a dezvăluit că în prezent sunt discutate patru scenarii: acordarea permisiunii ca ofertanţii din China şi Rusia să participe la licitaţie, permiterea acestor firme să participe la licitaţie însă numai în calitate de parteneri în cadrul unor consorţii mai mari, interzicerea participării acestor firme sau amânarea procedurii de licitaţie până după alegerile din luna octombrie 2021.

Ministrul ceh al Industriei a spus că ar prefera o variantă în care firmele din Rusia şi China şi-ar uni forţele cu alţi trei ofertanţi potenţiali: grupul sud-coreean KHNP, grupul francez EdF şi concernul american Westinghouse. „Această opţiune ne-ar permite să avem o licitaţie competitivă, să obţinem un preţ scăzut şi în acelaşi timp să protejăm interesele de securitate ale statului”, a spus Karel Havlicek.

Reprezentanţii a două partide de opoziţie au confirmat pentru Reuters că această opţiune este pe masa discuţiilor, dar au subliniat că ar prefera excluderea firmelor din Rusia şi China.

Energia nucleară face parte din planul autorităţilor de la Praga de a-şi asigura necesarul de energie electrică pe măsură ce elimină cărbunele şi vor închide unele reactoare nucleare mai vechi.

Grupul CEZ, care recent şi-a vândut operaţiunile din România către fondul de investiţii Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), a susţinut că este nevoie de cel mai mare număr de ofertanţi posibili pentru ca preţul rezultat la finalul licitaţiei să fie mai mic. Miercuri, grupul de utilităţi a informat că se aşteaptă să primească instrucţiuni de la autorităţi cu privire la cine să fie invitat să participe la licitaţie.

Licitaţia pentru construirea unui nou reactor nuclear era aşteptată să fie demarată în cursul acestei luni însă în luna noiembrie premierul Andrej Babis a spus că vrea să ajungă la un acord transpartinic cu privire la acest dosar.

Proiectul include garanţii de preţ cu privire la energia electrică ce va fi cumpărată de CEZ şi are nevoie de aprobarea Comisiei Europene cu privire la ajutoarele de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *