Planul de reorganizare al Elcen a fost aprobat de creditori

Creditorii ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din România, au aprobat luni planul de reorganizare al societăţii aflate în insolvenţă, a declarat pentru Economica.net Ovidiu Neacşu, reprezentant al administratorului judiciar Sierra Quadrant SPRL.

Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), în care a fost supusă la vot aprobarea planului de reorganizare a societăţii, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din Bucureşti, a fost organizată luni la prânz.

O eventuală oprire a furnizării agentului termic pentru sistemul centralizat de încălzire, mai ales în sezonul rece, ar fi afectat 1,2 milioane de locuitori şi funcţionarea instituţiilor de stat.

Potrivit planului, Compania Municipală Energetica SA a Primăriei Capitalei ar urma să preia ELCEN prin transfer de afacere şi nu prin cumpărarea titlurilor de la acţionari – Ministerul Energiei (97,5% din capital) şi Romgaz (2,5%) – cum era preconizat iniţial, iar preţul transferului ar urma să fie egal cu suma estimată oficial că s-ar obţine din vânzarea forţată a activelor ELCEN, în ipoteza falimentului societăţii, de 891,3 milioane lei.

Printre cele mai importante elemente ale planului de reorganizare se află reevaluarea în scădere masivă a valorii creanţei istorice a ELCEN asupra RADET, de la 3,7 miliarde lei la doar 1,095 miliarde lei, bani pe care Primăria Capitalei se va obliga să-i plătească producătorului de energie termică. ELCEN va obţine astfel şi dreptul de a-i fi rambursată de la bugetul de stat TVA în valoare de circa 543 milioane lei, drept de încasare care va fi compensat cu creanţe bugetare asupra companiei insolvente. În plus, Primăria se va angaja să-i despăgubească şi pe ceilalţi creditori ai RADET.

Primarul general, Gabriela Firea, a atras atenţia la începutul lunii septembrie că în cazul în care în şedinţa adunării creditorilor din data de 24 septembrie nu se va vota planul de reorganizare al ELCEN de către ANAF, atunci ELCEN va intra în faliment.

„Concret, ce solicităm Guvernului: asigurarea cesiunii sau subrogării creanţelor deţinute de ANAF împotriva ELCEN, votarea planului de reorganizare al ELCEN de către ANAF. Dacă la şedinţa adunării creditorilor din data de 24 septembrie – de aceea spuneam că e presant, nu mai trebuie să aşteptăm doi-trei ani – nu se va da vot pe plan, ELCEN intră în faliment, cu consecinţe dezastruoase pentru termoficarea din Capitală”, a spus primarul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Primăriei Capitalei.

Ea a mai precizat că primăria cere Guvernului plafonarea preţului la gaze naturale şi ajustarea raporturilor preţurilor la gazele naturale.

„(Solicităm Guvernului, n.r.) plafonarea preţului la gaze naturale, deoarece preţurile de achiziţie ale gazelor naturale sunt în continuă creştere, ceea ce va pune presiune pe bucureşteni. Nu s-au făcut, aşa cum ştim cu toţii, şi presa economică a relevat, suficiente depozite la nivel naţional; ajustarea raporturilor preţurilor la gazele naturale, plătite de clienţii casnici şi de către clienţii industriali; modificarea structurii tarifului de producere, transport şi distribuţie şi a agentului termic”, a mai spus ea.

Gabriela Firea a adăugat că, din prima zi de când a devenit primarul general, a trăit „o adevărată epopee” în ceea ce priveşte fuziunea Elcen-Radet, chiar dacă acest obiectiv figurează în programul de guvernare.

„Noi am fost prezenţi la toate grupurile de lucru. Noi ne-am făcut întotdeauna partea de răspundere şi datorie prin toate hotărârile adoptate în Consiliul General, prin faptul că am creat posibilitatea plăţii în avans a gazelor, prin faptul că am înfiinţat o companie municipală, Energetica, pe care am capitalizat-o, pentru a prelua financiar creanţa, în condiţiile în care în toată ţara cet-urile au fost transferate cu titlu gratuit la primării. Primăriei generale nu doar că i se cer bani, 300 de milioane de euro, dar nici aşa, până acum nu s-a putut rezolva absolut nimic şi nu am putut să realizăm această fuziune mult dorită”, a spus ea.

În şedinţa din 23 august, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat un proiect conform căruia Municipiul Bucureşti, prin CGMB, va participa cu peste 1,2 miliarde lei la majorarea de capital social al Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA (CMEB).

„Scopul majorării capitalului social al societăţii prin emisiunea de noi acţiuni în schimbul unor noi aporturi în numerar este susţinută de considerentul privind realizarea conceptului de SACET, prin preluarea creanţelor deţinute de către creditorii ELCEN SA cât şi a investiţiilor realizate de ELCEN SA”, reiese din expunerea de motive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *