Proiectul DE-AT-PL-4M MC, denumit și proiectul Interim Coupling, care ar fi trebuit pus în practică la finalul anului trecut, a trecut cu succes de teste. Primele tranzacții cu energie electrică în noul regim cuplat vor avea loc peste mai puțin de două săptămâni, în 17 iunie
Piața românească spot de electricitate (piața pentru ziua următoare) este cuplată deja prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia (mecanismul 4M MC), și planul este ca aceste piețe să fie cuplate și cu cele spot din Germania, Austria și Polonia. Proiectul, amânat, va fi pus în practică peste mai puțin de două săptămâni, în condițiile în care ultimele teste s-au derulat cu success, potrivit Transelectrica.
Iată ce a comunicat Transelectrica:
“Operatorii Piețelor de Energie Electrică Desemnați (OPEED) și Operatorii de Transport și de Sistem (OTS) din Austria, Germania, Polonia și țările din cadrul 4M Market Coupling (4M MC), respectiv Republica Cehă, Ungaria, România și Slovacia, informează părțile interesate cu privire la finalizarea cu succes a testelor realizate la nivelul SDAC care s-au desfășurat în perioada 17-26.05.2021. Scopul acestei faze a fost de a testa integrarea regiunii Interim Coupling în SDAC în conformitate cu procedurile operaționale SDAC, inclusiv noul calendar operațional zilnic care se va aplica începând cu lansarea Interim Coupling.
Se confirmă acum desfășurarea testelor cu participanții la piață în perioada 31.05.2021 – 07.06.2021, după cum s-a comunicat anterior.
Lansarea proiectului este planificată în acest moment pentru ziua de 17 iunie 2021 (prima zi de tranzacționare, cu livrare în data de 18 iunie 2021), sub rezerva confirmării pregătirii tehnice și din punct de vedere legal a tuturor părților”
Ce înseamnă cuplarea
Odată ce va fi funcțională, această interconectare extinsă va permite practic cuplarea pieței spot din România (pe cale de consecință) și la cele din Germania, Austria și Polonia, prin același sistem în care funcționează acum piața cuplată România-Ungaria-Cehia-Slovacia. Cu alte cuvinte, pentru energia care urmează să fie contractată azi și livrată ziua următoare, ofertele de vânzare sau cumpărare puse de un participant la piața din România își pot găsi direct contrapartea și pe toate aceste piețe „adunate” și viceversa, iar tranzacțiile se realizează la cel mai bun preț obținut pe toată această piață lărgită.
Amintim că pentru tranzacțiile fizice cu energia electrică contractată pe piața spot, nu se plătesc tarife de rezervare a capacității pe liniile de interconexiune între țări.
Foarte pe scurt, cuplarea înseamnă că, pentru energia care se tranzacționează azi pentru a fi consumată mâine, fluxurile fizice “curg” dinspre piețele cu cele mai mici prețuri spre cele cu prețurile mai mari, în zona cuplată. Iată aici prețurile spot din Europa din data de 4 mai, pentru energia livrată ziua următoare, 5 mai: