De câteva zile piaţa intrazilică de energie din România este cuplată cu cea a altor 20 de state europene, iar tranzacţiile cu energie au explodat. Chiar dacă această piaţă nu va fi foarte lichidă în viitorul apropiat, aduce beneficii consumatorilor şi producătorilor de energie din surse regenerabile. Există însă şi un mare risc.
Volumul tranzacţiilor de pe piaţa intraday a fost de opt- zece ori mai mare în prima zi de când şi piaţa din România funcţionează cuplat cu celelalte 20 de pieţe din Europa faţă de cel din zilele anterioare cuplării, au declarat oficialii Transelectrica, la o întâlnire cu presa.
“Este mai mult decât mă aşteptam. Înainte erau cam 40-50 MWh tranzacţionaţi. Au fost circa 310 MWh, în sold, e de opt ori, de zece ori mai mai mult”, a spus George Vişan, director al Direcției Piețe de Energie în Transelectrica.
Compania a emis şi un comunicat de presă în care a spus asta.
“Primele livrări de energie electrică în cel de-al doilea val din cadrul soluției unice europene de cuplare a piețelor intrazilnice (SIDC), lansată pe 19 noiembrie, au avut loc cu succes miercuri 20 noiembrie 2019. Această confirmare urmează încheierii activităților de testare și pregătire derulate de specialiști în ultima perioadă. Prin implementarea acestui proiect, alte șapte țări se vor alătura celor paisprezece care funcționează deja în regim cuplat.
Operatorii Pieței de Energie Electrică Desemnați (OPEED) și Operatorii de Transport și Sistem (OTS) au confirmat lansarea celui de-al doilea val SIDC (cunoscut anterior ca XBID), după finalizarea cu succes a perioadei de testare, un efort susținut al specialiștilor din Transelectrica și OPCOM, cu sprijinul ANRE în ceea ce privește adaptarea reglementărilor.
Marcând un alt pas important în direcția extinderii pieței unice intrazilnice europene integrate, lansarea a încă două proiecte locale de implementare extinde tranzacționarea continuă a energiei electrice în următoarele țări: Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovenia. Acestea se alătură țărilor deja operaționale SIDC: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia”, arată Transelectrica.
Mai popular spus, piaţa intraday este piaţa cea mai apropiată de momentul livrării fizice a energiei electrice. Pe această piaţă se pot face tranzacţii cu până la două ore înainte de momentul livrării, iar, din data de 20 noiembrie, 21 de ţări europene au pieţele intrazilnice cuplate. Aste înseamnă că, în orice moment, un producător din fiecare ţară care are energie disponibilă va poate vinde în oricare dintre aceste 21 de pieţe energia electrică, pentru a fi cumpărată de oricine are nevoie, în aceeaşi zi, cu maximum două ore înainte de consum
Care sunt avantajele acestei pieţe
Oficialii Transelectrica au explicat că vor fi avantaje în final pentru consumator, dincolo de cele pentru producătorii de energie în special din surse regenerabile. Iată mecanismele
Întâi, preţul energiei care se tranzacţionează în regim intraday cuplat nu conţine taxe de rezervare a capacităţii de interconectare şi nici tarife de transport. Cu alte cuvinte, dacă cineva vinde în Germania energie pe această piaţă cu 50 de euro/MWh, cumpărătorul acestei cantităţi va plăti tot 50 de euro, indiferent că este din Germania, Spania sau România.
Acest lucru înseamnă, în teorie, costuri mai mici pentru echilibrarea sistemului, în condiţiile în care poate exista energie mai multă disponibilă foarte aproape de momentul livrării, iar cel care nu avea energia contractată la momentul livrării poate să nu mai fie în dezechilibru, sau acesta să fie atenuat. În acest caz, nu va mai plăti preţul din piaţa de echilibrare (preţul de deficit din PE este cel mai mare din piaţă, fiind preţul spot plus 450 de lei/MWh), iar piaţa de echilibrare va scădea ca volum al tranzacţiilor şi ca procent din consumul national, cu efect direct în preţurile la consumator.
Apoi, o piaţă intraday mai lichidă este un avantaj pentru producătorii din surse regenerabile, prin natura lor intermitente. Cum producţia lor este fluctuantă, iar produsele de tranzacţionare sunt cu livrări fixe pe tipuri de interval orare, ei riscau să intre în dezechilibru (se opreşte vântul ziua următoare, de exemplu) şi să plătească preţurile mari de deficit din piaţa de echilibrare, pentru că nu mai au cu ce produce energia pe care trebuia să o livreze.
Acum, în condiţiile unei pieţe intraday mai lichide (cu potenţiali cumpărători în 21 de ţări), ei pot contracta aici energia mult mai aproape de momentul livrării (cu doar două ore înainte), deci riscul de a intra în dezechilibru este mult mai mic. Deci integrarea regenerabilelor în reţea, mai ales a eolienelor, creşte
Şi ameninţările
Schimburile transfrontaliere prin tranzacţii interaday sunt totuşi destul de limitate. Aste pentru că alocarea de capacitate pe liniile de interconexiune se face pentru ce rămâne disponibil după tranzacţiile comerciale la termen (rezervări de capacitate pe linii cu mult timp înainte, plătite către Transelectrica, în cazul nostru) şi după cea rezervată tranzacţiilor spot (energia vândută pe piaţa pentru ziua următoare). Acum, ea ar putea ajunge până la maximum 5% din consumul naţional.
Însă ea va creşte, potrivit politicii Comisiei Europene, iar o exprimare plastică a viitorului a dat-o chiar Virgiliu Ivan , director la Transelectrica: “În câţiva ani (trebuie-n.red.) să discutăm nu dacă am sau nu capacitate, ci dacă am sau nu energie. Sârma să nu mai constituie un obstacol”, a spus el, care, fără a fi foarte explicit, a spus că este mare nevoie de investiţii în România, în partea de generare de energie.
De ce e nevoie, e evident, chiar dacă nu a spus-o oficialul Transelectrica. Pe măsură ce capacitatea de interconexiune va creşte (este obligaţie ca, la noi, să fie de 15% din consum), iar tranzacţiile transfrontaliere cresc, cu contractare tot mai apropiată de momentul livrării, unii producători riscă să fie scoşi din piaţă, din cauza preţurilor mai mari (generate inclusiv de costurile mai mari, inclusiv cu poluarea-la noi, centralele pe cărbune). Asta pentru că pe piaţa va fi disponibilă energie mai ieftină (este bun exemplul eolienelor din Marea Nordului) iar o parte din cea mai scumpă, produsă local (de exemplu de centralele pe cărbune) nu va mai avea loc. Previzibil, cândva unele capacităţi se vor închide şi, dacă nu apare altceva în loc, dependenţa ţării de energia produsă în altă parte va creşte.