Piața de gaze se liberalizează în câteva zile. Ce se întâmplă dacă nu semnați nimic

De la data de 1 iulie 2020 se liberalizează piața de gaze pentru consumatorii casnici, și, de la acel moment, prețurile reglementate de stat la gaze devin istorie. În teorie, trebuie să semnați un contract nou, de piață concurențială, fie cu același furnizor, fie cu unul nou. Ce se întâmplă dacă nu faceți însă acest lucru.

Răspunsul scurt este: NIMIC!

Dacă până la 1 iulie nu acceptați noua ofertă trimisă de furnizorul actual al dvs. (preponderent E.On și Engie) și nu veți avea un nou contract de furnizare de gaze, trebuie să știți că alimentarea cu gaze nu se oprește.

Veți continua să primiți gaze naturale de la actualul dvs. furnizor, la prețurile din ultima ofertă pe care v-a trimis-o și pe care nu ați acceptat-o. Pentru clienții Engie, acest preț este de 125 de lei/MWh de gaz, preț final de furnizare, fără TVA, identic cu actualul preț reglementat, la care plătiți acum gazul, iar pentru clienții E.On este de 134 de lei, cu circa 2 lei sub actualul preț reglementat.

Aceste prețuri sunt valabile pentru următorul an, iar în acest interval e timp trebuie să căutați o ofertă concurențială, fie de la actualul dvs. furnizor, fie de la altul, la alegerea dvs.

Schimbarea furnizorului este gratuită și simplă-trimiteți doar un e-mail viitorului furnizor că ați acceptat oferta lui, și veți fi ulterior transferat fără vreun alt demers din partea dvs. Puteți face acest lucru și acum, și oricând după 1 iulie.

Trebuie să știți însă că intervalul de timp în care trebuie să faceți o alegere expiră peste un an, adică la 30 iunie 2021. Până atunci, dacă nu ați ales altă ofertă, veți primi gaz de la actualul furnizor în condițiile de mai sus.

Până la data de 31 martie 2021 furnizorul dvs. actual vă va trimite, trimestrial, o înștiințare cu faptul că trebuie să alegeți o ofertă de piață concurențială până la acea dată. De data aceasta trebuie să o faceți, pentru că de la 1 iulie 2021 nu veți mai primi gaz, cel puțin potrivit reglementărilor aflate în vigoare acum.

De asemenea, tot furnizorul actual că va transmite, în toată această perioadă, și oferta lui concurențială. Puteți să o acceptați pe aceasta sau pe a altuia, dar, după cum am spus mai sus, trebuie să faceți o alegere până la data de 30 iunie 2021.

Să aleg acum altă ofertă sau să mai aștept?

Răspunsul nu este simplu, dar vom încerca unul într-un material următor!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *