Photon Energy demarează construcția primei centrale fotovoltaice din România, 5,7 MW în Arad. Vizează 32 MW construiți până la sfârșitul anului

Compania olandeză Photon Energy a demarat construcția primei sale centrale fotovoltaice din România, cu o capacitate de generare de 5,7 MWp, și intenționează să ajungă la 32 MWp instalați în țară până la sfârșitul anului, potrivit PV Magazine.

Photon Energy N.V. anunță că a început construirea primei sale centrale fotovoltaice din România, cu o capacitate de de 5,7 MWp. Modulele solare bifaciale de înaltă eficiență montate pe trackere cu o singură axă vor livra anual în rețeaua Enel E-Distribuție Banat aproximativ 8,7 GWh de energie regenerabilă. Energia va fi vândută pe piață, fără să beneficieze de subvenții și nu prin intermediul vreunui contract pe termen lung, potrivit sursei citate. Noua centrală este programată să înceapă operațiunile în al patrulea trimestru al anului 2023.

„Suntem foarte încântați să deschidem prima noastră centrală electrică din România, una dintre piețele noastre cheie din Europa Centrală și de Est, urmând astfel strategia noastră de creștere, așa cum a fost anunțată în Ghidul nostru financiar 2022”, a declarat Georg Hotar, CEO al Photon Energy Group.

„Centrala electrică marchează un alt pas important în eforturile noastre de a ne crește portofoliul IPP (producător independedent de energie – n.red.), reprezentând în același timp o adevărată piatră de hotar pentru Photon Energy pe piața românească de energie regenerabilă, unde intenționăm să punem în funcțiune aproximativ 32 MWp până la sfârșitul anului 2022. Cu aceste noi active românești ne vom extinde portofoliul de proiecte la peste 120 MWp până la sfârșitul anului.

Situată în apropiere de Șiria, în județul Arad din România, centrala se va întinde pe 9,3 hectare de teren și va fi echipată cu aproximativ 10.600 de panouri solare.

Centrala va fi deținută și operată de Siria Solar S.R.L., o companie cu destinație specială deținută în totalitate de Photon Energy Group.

Photon Energy este un grup olandez concentrat pe dezvoltarea şi operarea de proiecte solare,

Compania dezvoltă în prezent proiecte fotovoltaice la scară mare cu o capacitate combinată de peste 790 MWp pe piețele sale cheie din Europa Centrală și de Est și Australia, inclusiv 235 MWp în România. Se așteaptă ca proiectele să fie puse în funcțiune în 2023 și 2024 și astfel piața românească va contribui semnificativ la obiectivul Companiei de a-și extinde portofoliul de cel puțin 600 MWp la nivel global până la sfârșitul anului 2024.

 

1 Comment

  1. Greu cu limba română! Sau o fi clickbait?
    Titlu: „Photon Energy demarează construcția primei centrale fotovoltaice din România…”
    Text: „Compania olandeză Photon Energy a demarat construcția primei ****sale*** centrale fotovoltaice din România…” (sublinierea mea)
    Ar fi o diferență de nuanță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.