Petrom vrea să construiască o fabrică de bioetanol, investiție de 1,2 miliarde de lei, parțial cu bani europeni – surse

OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din România, intenționează să construiască o fabrică de bioetanol, apelând parțial și la bani europeni, potrivit unor surse apropiate situației.

Petrom a depus un proiect cu o valoare de 1,2 miliarde de lei la Ministerul Economiei și Energiei, pentru a fi finanțat parțial din celebrul Fond de Modernizare – mecansimul 10d din directiva europeană EU-ETS, prin care România și alte nouă țări mai puțin dezvoltate din UE primesc bani europeni pentru proiecte energetice, Fond din care România speră la o alocare totală de 6,7 miliarde de euro.

Potrivit surselor noastre, investiția planificată de compania petrolieră este o fabrică de bioetanol de generația a doua, valoarea estimată a proiectului fiind de 1,2 miliarde de lei, fără TVA. Proiectul este eligibil în teorie pentru finanțare prin acest fond, iar Petrom a solicitat o finanțare de 35% din această valoare. Compania petrolieră intenționează să construiască această fabrică în județul Prahova, o zonă care prin tradiție este importantă pentru industria petrolieră. În plus, cum Prahova este unul dintre județele care pot beneficia de finanțate prin Fondul pentru Tranziție Justă al Comisiei Europene, este posibil ca o parte din finanțare să vină și de aici, dar lucrurile nu sunt încă certe.

Citește și:

Petrom vrea să construiască un parc fotovoltaic de 111 MW, în Dolj, cel mai mare din România – surse

Etanolul bio este un element folosit deja și în România exact în domeniul principal de activitate al Petrom: carburanții. Potrivit reglementărilor în vigoare, benzina care este vândută la benzinăriile din România conține obligatoriu bioetanol în proporție de 8%, așa că Petrom își asigură, pentru ea și, posibil, pentru ceilalți producători de carbirant din România, o parte din materia primă a ceea ce vând în benzinării. Bioetanolul este mai scump decât carburantul auto în sine, iar România importă mare parte din necesar, deși are și producători interni.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual prin rafinăria de la Brazi, și operează centrala electrică pe pe gaze în ciclu combinat de la Brazi, de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 800 benzinării, la sfârșitul lunii martie 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *