Petrom, venituri și profit în scădere și în primul trimestru din 2021

Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din România, a înregistrat în primul trimestru din acest an un profit net de 573 de milioane de lei, în scădere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor financiare prezentate de companie.

Profitul de  573 de milioane de lei a fost obținut în condițiile unei scăderi cu 20% a vânzărilor față de primul trimestru din 2020. Astfel, în primele trei luni ale acestui an, ele s-au ridicat la 4,86 miliarde de lei, cu 20%  mai puțin față de aceeași perioadă din 2020.

Iată performanța companiei pe fiecare segment de activitate

Upstream

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 311 milioane lei, comparativ cu 157 mil. in T1/20, în principal datorită preturilor mai mari ale țițeiului și costurilor totale mai mici

Producția a scăzut cu 7,6%, din cauza declinului natural al principalelor zăcăminte și nivelului mai mic al investițiilor în 2020

Costul de producție a crescut cu 15% la 12,5 USD/bep, reflectând scăderea producției disponibile pentru vânzare și cursul de schimb nefavorabil, efecte compensate parțial de optimizarea continuă a costurilor

Downstream Oil

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost în valoare de 308 milioane lei, cu 40% mai mic, reflectând mediul nefavorabil al marjelor, precum si efectul de baza mai mare generat de venituri nerecurente in T1/20

Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom a ajuns la valoarea de 2,80 USD/bbl, mai mic cu 58%, urmare a scăderii diferențialelor pe produse

Rata de utilizare a rafinăriei a fost de 95%, peste media rafinăriilor europene.

Volumele vânzărilor cu amănuntul la același nivel cu T1/20, in principal ca urmare a revenirii cererii, în special în România

Downstream Gas

Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 181 milioane lei, cu 23% mai mare față de T1/20, reflectând contribuția îmbunătățită a activităților de gaze naturale și de energie electrică

Volume de vânzări de gaze naturale cu 23% mai mici, parțial din cauza unui efect de bază ridicat generat de vânzările din T1/20 datorate mediului de reglementare.

Producție netă de energie electrică de 1,18 TWh, cu 6% mai mare, ca urmare a unor marje favorabile

OMV Petrom a obținut în 2020 un profit net de 1,29 miliarde de lei, în scădere cu 64% față de 2019.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *