Petrom va furniza gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră Republicii Moldova, timp de trei ani

OMV Petrom, una dintre cele două companii care va extrage gazele din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, va livra o parte din ele către furnizorul de stat al Republicii Moldova, Energocom, conform unui comunicat al Ministerului Energiei.

Contractul semnat prevede furnizarea de gaze naturale timp de 3 ani către punctul virtual de tranzacționare (VTP) din România, cu destinația finală Republica Moldova. Gazele vor proveni din zăcământul offshore Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din Marea Neagră și primul proiect de mare adâncime al României, cu rezerve estimate la cel puțin 100 de miliarde de metri cubi, arată comunicatul.

„Resursele din Marea Neagră sunt un avantaj strategic pentru noi și o responsabilitate față de vecinii și frații noștri. Am spus mereu că Neptun Deep este despre solidaritate, despre viitorul energetic comun al regiunii. Semnarea acestui contract demonstrează că România nu doar promite, ci livrează – resurse, siguranță și încredere. Ajutăm Republica Moldova cu gaze, cu stabilitate, cu predictibilitate și cu o viziune comună.  Prin această livrare de gaze către Republica Moldova, România confirmă rolul său de furnizor de securitate energetică în regiune. Este o misiune pe care ne-o asumăm cu responsabilitate, conștienți că stabilitatea energetică este fundamentul unei economii funcționale și al unui stat puternic.

Acest pas confirmă atât viabilitatea proiectului Neptun Deep, cât și maturizarea pieței energetice din România și capacitatea noastră de a gândi regional, strategic, european. Vom continua să fim alături de frații noștri de peste Prut, pentru un viitor mai sigur și mai prosper pentru noi toți”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în comunicat.

Volumul de gaze vândut de Petrom către Energocom nu a fost dezvăluit, dar Burduja a spus că este sub 1% din producția totală a zăcământului, deci, potrivit acestei indicații de volum, ar fi mai puțin de 1 miliard de metri cubi.

“Menționăm și faptul că, din perspectiva volumului contractat, vorbim despre o cantitate mai mică de 1% din totalul rezervelor minime confirmate în perimetrul Neptun Deep. Păstrăm suficient spațiu pentru utilizarea gazului românesc în România, în sectorul energetic și pentru renașterea industriei românești, fiind în același timp gata să îi sprijinim pe frații noștri de peste Prut pentru a elimina orice dependență față de resursele energetice de la Est”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei”, a spus Burduja.

Proiectul Neptun Deep este cel mai amplu proiect de exploatare a gazelor naturale offshore din Marea Neagră și primul de mare adâncime din România. Co-dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom, Neptun Deep are rezerve estimate la minim 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primele volume comerciale sunt așteptate în 2027,

“Această colaborare între OMV Petrom și Energocom SA reflectă atât eficiența mecanismelor de piață, cât și voința politică a instituțiilor de pe ambele maluri ale Prutului de a construi o alianță energetică durabilă, pe baze europene și democratice”, a mai spus Burduja.

Reamintim că, din ce s-a aflat public, un prim contract pentru vânzarea gazelor din perimetrul Neptun Deep a fost semnat de Petrom cu grupul german Uniper, la începutul anului. Este o înțelegere pe cinci ani, pentru livrarea unei cantități totale de circa 1,4 miliarde de metri cubi de gaze (15 TWh), începând cu 2027.

1 Comment

  1. Vestea în esență este bună, însă cred cu convingere că lucrurile trebuie urgentate la maximum. Chiar în ipoteza puțin probabilă că primele livrări se vor face la 1 ianuarie 2027, este posibil ca Republica Moldova să aibă nevoie de gaze mult mai devreme, măcar și pentru refacerea stocului de rezervă. Nu trebuie uitat faptul că Rusia a încercat o blocadă energetică în Republica Moldova, evitată ”la mustață” cu ajutorul a 160 de milioane de euro din UE. Nu trebuie uitată nici Ucraina, care în mod sigur are și va avea nevoie și de energie electrică. Poate viitorul președinte și guvernul său, vor înțelege în sfârșit că, cu cât îi ajutăm mai mult pe ucraineni și moldoveni, cu atât mai mult ne ajutăm pe noi. Când stai în frig și pe întuneric, este imposibil să ai o atitudine corectă. Istoria recentă a arătat clar că o conductă de gaze, terestră sau submarină, poate fi sabotată foarte ușor. Din acest motiv trebuie urgentată interconectarea rețelelor naționale de transport și distribuție a energiei electrice. Din păcate infrastructura energetică românească are o vechime de patruzeci de ani sau mai mult, în marea ei majoritate. Ce te faci că și infrastructura feroviară este în aceeași stare, iar cea rutieră abia acum înregistrează primele extinderi notabile. Oare unde a dispărut contractul cu Bechtel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *