OMV Petrom a încheiat un acord privind transferul licenţelor pentru nouă perimetre onshore (pe uscat) de ţiţei şi gaze din România către Mazarine Energy România, care a mai preluat, anul trecut, alte 19 zăcăminte marginale ale OMV Petrom.
Potrivit unui comunicat al OMV Petrom, transferul licenţelor se realizează în conformitate cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din Legea petrolului şi alte reglementări incidente. Transferul este supus aprobării autorităţilor competente.
„Preluarea de către Mazarine Energy creează premisele pentru extinderea duratei de viaţă a acestor zăcăminte şi menţinerea activităţilor de producţie în cadrul zăcămintelor. Acordul include transferul sondelor şi infrastructurii aferente, precum şi a aproximativ 100 de salariaţi către Mazarine Energy”, explică reprezentanţii companiei petroliere.
Cele nouă zăcăminte, situate în zona Moineşti Zemeş, au o producţie cumulată de ţiţei şi gaze de aproximativ 1.000 bep (barili echivalent petrol – n.r.)/zi, şi fac parte din cel de-al doilea pachet de zăcăminte de externalizat în cadrul programului de optimizare a portofoliului Upstream.
Aceste zăcăminte reprezintă sub 1% din producţia curentă a OMV Petrom. Prima rundă de optimizare a portofoliului, care a inclus 19 zăcăminte marginale, s-a finalizat în august 2017 cu transferul licenţelor către Mazarine Energy.
Acesta este al doilea acord dintre cele două companii. În 2016, Petrom anunţa vânzarea către Mazarine a 19 câmpuri, a trei instalaţii pentru reparaţii capitale şi a echipelor aferente. Cele 19 zacaminte făceau parte dintr-un pachet de zacaminte selectate in 2014 pentru a fi transferate, ca parte a programului de optimizare a portofoliului.
OMV Petrom este cea mai mare companie petrolieră din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lui iunie 2018, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2017.
Mazarine Energy este o companie nelistata de explorare si productie, care se concentreaza pe oportunitati de exploare conventionala, de dezvoltare si productie cu riscuri mici, pe termen scurt in Europa, Africa si zona Mediteraneana extinsa. Cu sediul central in Haga, compania este activa in prezent in Africa de Nord, avand controlul majoritar al licentei Zaafrane din Tunisia, unde au fost sapate doua sonde de explorare in apropierea infrastructurii existente.