Petrom şi CivicNet lansează Meserii.ro, prima platformă digitală a învăţământului profesional şi tehnic din România

Petrom şi organizaţia neguvernamentală CivicNet au lansat, marţi, platforma digitală Meserii.ro, care prezintă harta interactivă a învăţământului profesional şi tehnic din România (IPT), potrivit unui comunicat de presă remis agenţiei Agerpres.

Harta pune faţă în faţă, pentru prima dată în România, calificările elevilor din IPT şi companiile cu obiect de activitate legat de aceste calificări.

Conform datelor oficiale, în anul 2018 au fost înregistrate în România aproape 60.000 locuri de muncă vacante, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Majoritatea locurilor de muncă disponibile au fost în industria prelucrătoare, ramura economiei care are cea mai mare cerere de absolvenţi ai învăţământului tehnic şi profesional (IPT).

În momentul de faţă, nu există un instrument care să ofere o imagine de ansamblu asupra învăţământului profesional şi tehnic din România şi care să permită corelarea dintre meseriile aflate în pregătire (conform distribuţiei elevilor în IPT) şi economie (prin firmele care au activitate principală într-unul din domeniile din sfera meseriilor în formare).

Potrivit comunicatului, Meserii.ro este prima platformă digitală care conectează meseriile pregătite în şcoală cu potenţialul de cerere din piaţa muncii, în diferite domenii de activitate.

Platforma oferă informaţii utile pentru părinţi şi elevi, dar şi pentru companii, instituţii de învăţământ şi decidenţi. Astfel, elevii de gimnaziu şi părinţii acestora pot afla de pe Meserii.ro atât ce şcoli profesionale sau licee tehnologice se află în zona în care locuiesc şi ce calificări au acestea în pregătire, cât şi numărul de firme din domeniul căutat, oferind o idee asupra potenţialului cererii din piaţa muncii pentru o anumită meserie.

Companiile pot afla în ce regiuni găsesc viitori absolvenţi în calificarea de care au nevoie, putând astfel defini mai bine planuri de extindere şi dezvoltare. Instituţiile de învăţământ şi decidenţii pot vedea numărul şi distribuţia companiilor care activează în domeniul de interes, datele de contact ale companiilor relevante (pentru a le propune parteneriate pentru sesiuni de practică sau pentru a primi echipamente şi utilaje în scop didactic) şi pot decide adaptarea programei şi politici publice mai bune.

Sprijinul OMV Petrom a constat în finanţarea, implicarea în dezvoltarea conţinutului şi promovarea proiectului. Informaţiile din platformă au la bază datele furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2018-2019 şi sunt actualizate anual. Datele privind companiile provin de la Ministerul de Finanţe şi vor fi actualizate anual.

„Ne bucurăm că suntem parteneri într-un proiect atât de relevant pentru piaţa muncii din România, în care învăţământul profesional şi tehnic, prin lipsa de informaţii cu privire la calificările existente şi de informare asupra perspectivelor de angajare, nu este de multe ori prima opţiune a elevilor, fiind cel mai adesea asociat cu perfomanţa slabă. De-a lungul anilor, ne-am implicat activ în dezvoltarea acestei ramuri a învăţământului, prin proiecte dedicate în cadrul Ţara lui Andrei şi vom continua să investim în educaţia profesională şi dezvoltarea personală a tinerilor, Meserii.ro fiind încă o dovadă a preocupării noastre”, a afirmat Mona Nicolici, manager sustenabilitate, OMV Petrom.

La rândul său, Claudiu Ceia, preşedinte CivicNet, a arătat că a început dezvoltarea Meserii.ro cu scopul de a avea un produs digital uşor de folosit şi util, care să ajute atât societatea civilă, cât şi instituţiile statului.

„Am crezut într-un proiect în care sectoarele public, civic şi privat colaborează pentru prima dată în crearea unui instrument digital de vizualizare de date deschise (open data). Aplicând principii şi bune practici utilizate în prezent în mediul digital, am reuşit să facem acest prim pas şi vom continua, alături de partenerii noştri, să îmbunătăţim constant relevanţa şi experienţa de utilizare a platformei meserii.ro. Ne bucurăm că noi, CivicNet, avem oportunitatea de a contribui la producerea unei schimbări pozitive în zona educaţiei, lucrând astfel în scopul viziunii noastre: servicii digitale mai bune pentru cetăţeni”, a precizat Ceia.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 794 benzinării, la sfârşitul lui 2018, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

CivicNet este o organizaţie neguvernamentală românească, fondată cu scopul dezvoltării de soluţii şi proiecte de interes civic, prin intermediul tehnologiei digitale. Echipa CivicNet consideră că impactul cel mai puternic al tehnologiei apare atunci când soluţiile dezvoltate adresează nevoi reale ale societăţii în care trăim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *