Petrom și-a făcut firmă pentru producția de biocombustibili în România

Petrom, cea mai mare companie petrolieră din Europa de Sud-Est și-a făcut firmă specială pentru producția de biocarburanți, în condițiile în care plănuiește să ridice o fabrică de biocombustibili de generația a doua în România.

OMV Petrom Biofuels SRL. Acesta este numele companiei înființate de OMV Petrom SA și de OMV Downstream Gmbh la finalul lunii martie, potrivit datelor din Monitorul Oficial. Firma va avea sediul în București, pe strada Coralilor, adică la Petrom City, unde are sediul și compania petrolieră și are un capital social de 24,7 milioane de lei. Obiectul de activitate al companiei este “fabricarea altor produse chimice, de bază”, potrivit datelor din Monitor.

Petrom intenționează să construiască, la Brazi, acolo unde are și rafinăria și centrala electrică, o fabrică de biocombustibili. Potrivi unor informații publicate de noi în trecut, investiția planificată de compania petrolieră este o fabrică de bioetanol de generația a doua, valoarea estimată a proiectului fiind de 1,2 miliarde de lei, fără TVA. Materia primă constă în deșeurile agricole (paie) rezultate din cultivarea cerealelor, deci este asigurată de pe piața locală. În trecut, Petrom a depus proiectul pentru a fi finanțat parțial din celebrul Fond de Modernizare – mecanismul 10d din directiva europeană EU-ETS, prin care România și alte nouă țări mai puțin dezvoltate din UE primesc bani europeni pentru proiecte energetice, Fond din care România speră la o alocare totală de 10 miliarde de euro. Nu au mai apărut informații ulterioare însă.

Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a peste 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Petrom este controlată de grupul austriac OMV, care deține 50% din titluri, iar al doilea cel mai important acționar este statul român, cu circa 20%.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *