Petrom plătește 27 mil. euro ca să sape după hidrocarburi în Marea Neagră bulgărească, într-un perimetru vecin cu Neptun Deep

Oficialii Petrom au dezvăluit suma care urmează să fie plătită pentru o parte din concesiunea unui perimetru din Marea neagră bulgărească în care se va fora după gaze. Blocul este lângă perimetrul Neptin Deep, la a cărei dezvoltare compania petrolieră ar putea renunța dacă autoritățile de la București nu vor schimba politica de taxare și de reglementare.

Petrom urmează să plătească grupului -mamă OMV aproximativ 27 de milioane de euro pentru achiziționarea OMV Offshore Bulgaria, compania care deține participația austriecilor în perimetrul de explorare Han Asparuh din Bulgaria, a declarat directorul financiar al Petrom, Alina Popa.

“Deși contractul a fost semnat, tranzacția nu a fost încă încheiată, fiind condiționată de îndeplinirea anumitor condiții suspensive. În consecință nu plătit niciun preț deocamdată”, a adăugat oficialul OMV Petrom, în conferință de presă.

Tranzacția ar urma să fie finalizată în acest an.

Blocul Han Asparuh este situat în partea vestică a zonei bulgare a Mării Negre, este unul de mare adâncime, și acoperă o suprafață de circa 14.200 de kilometri pătrați, cu o adâncime de până la 2.200 de metri. Potrivit directorului responsabil cu divizia de upstream din Petrom, Peter Zeilinger, blocul din Bulgaria este vecin cu cel pe care compania îl are concesionat în zona românească a Mării Negre, Neptun Deep și pe care compania l-a explorat deja, anunțând rezerve potențiale de până la 85 de miliarde de metri cubi de gaze. “Această achiziție este în linie cu strategia noastră de a ne extinde prezența regională și este una naturală, dacă avem în vedere portofoliul nostru din Marea Neagră. Avem experiența zonei, știm ce este în Neptun Deep și geologia nu ține cont de granițe”, a spus Zeilinger.

Perimetrul este concesionat mai multor companii occidentale: 40% deține firma franceză Total, 30% cea spaniolă Repsol și restul de 30% cea austriacă OMV, cea pe care o va prelua Petrom. Total este operator.

Companiile au primit de la Guvernul bulgar acordul pentru explorarea și exploatarea rezurselor de petrol și gaze a perimetrului Han Asparuh în 2012. Potrivit înțelegerii anunțate atunci de oficialii de la Sofia, companiile și-au asumat investiții de un miliard de euro în explorare, iar statul bulgar ar urma să primească (bonus payment) 40 de milioane de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *