Petrom: Independenţa energetică a României se va reduce. Importurile vor ajunge la 40-50% în 2030

Independenţa energetică a României se va reduce, importurile urmând să ajungă la 40-50% în 2030, din cauza cererii mai mari de energie primară şi a declinului natural al producţiei interne de hidrocarburi, estimează OMV Petrom.

Informaţiile au fost luate în calcul la elaborarea strategiei Petrom pentru 2021, anunţată marţi şi citată de Mediafax.

„Consumul de ţiţei şi gaze va continua să crească şi va reprezenta aproximativ 60% din cererea de energie a României până în 2021. Cu o pondere curentă a importurilor de 20-30%, relativa independenţă energetică a României este probabil să scadă. Până în 2030 se estimează o creştere a importurilor la 40-50%, ca urmare a cererii mai mari de energie primară şi a declinului natural al producţiei interne de hidrocarburi”, arată compania, într-un comunicat.

Cu toate acestea, Petrom arată că România are un potenţial mare de furnizare de energie, care poate fi deblocat cu investiţii semnificative, din care, numai pentru deblocarea potenţialului de hidrocarburi, sunt necesare 20-35 miliarde de euro până în 2030.

OMV Petrom va investi până în 2014 între 800 de milioane de euro şi 1,2 miliarde de euro pe an, în special în sectorul de explorare şi producţie, dacă va exista un mediu favorabil investiţiilor.

„Petrom intenţionează să rămână compania integrată de ţiţei şi gaze lider în regiune, cu performanţa durabilă necesară pentru a susţine creşterea potenţială a segmentului upstream în regiunea de vecinătate a Mării Negre. Credem că România are un potenţial semnificativ de furnizare de energie, care îi poate reduce dependenţa de importuri. Petrom este bine poziţionată pentru a susţine sectorul energetic, contribuind astfel la creşterea economică a României”, a declarat în comunicat Mariana Gheorghe, CEO Petrom.

Compania, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din România, este deţinută de grupul austriac OMV.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.