Petrom începe explorarea în Marea Neagră georgiană. A semnat contractul de împărțire a producției

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, anunță semnarea Contractului de împărțire a producției pentru Perimetrul II offshore din zona economică exclusivă a Georgiei din Marea Neagră, conform unui comunicat al companiei

OMV Petrom a câștigat în iunie 2020 o licitație internațională deschisă, organizată de Ministerul Economiei și Dezvoltării Durabile a Georgiei pentru suprafețe offshore.

„Prin semnarea Contractului de împărțire a producției pentru Perimetrul II din Georgia, am făcut un pas important în zona de est a Mării Negre, în linie cu strategia noastră de a căuta oportunități în regiunea Mării Negre. Credem că Marea Neagră are un potențial ridicat pentru sectorul de producție și, cu experiența noastră de operator de peste 40 de ani în zona offshore românească, avem un avantaj competitiv pentru evaluarea oportunităților din acest bazin”, a declarant Christina Verchere, CEO OMV Petrom:

Contractul de împărțire a producției prevede explorarea, dezvoltarea și producția de resurse de hidrocarburi in Perimetrul II offshore. Acesta acoperă o suprafață totală de 5.282 de kilometri pătrați, iar adâncimea apei variază intre 400 și 2.000 de metri.

În calitate de operator, OMV Petrom va înființa o companie de operare în Georgia, va demara în 2021 studii geo-științifice și de mediu și va pregăti în 2022 o campanie seismică offshore 3D de amploare, care va permite o evaluare detaliată a potențialului acestui bloc.

Experiența Petrom în Marea Neagră

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (perimetrul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep) din România.

Producția de țiței și gaze naturale din apele de mică adâncime este de circa 24.000 bep/zi. În 2020, a reprezentat 16,4% din producția Grupului în România.

Printr-un joint-venture cu Total (operator), OMV Petrom este activă și în activități de explorare și de evaluare în blocul Han Asparuh din Bulgaria. Suprafața totală de explorare a OMV Petrom în România și Bulgaria se ridică la 26.000 km2.

 

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârșitul anului 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2020.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *