Petrom: Gazele din Marea Neagră scapă România de importuri

Gazele descoperite de OMV Petrom şi Exxon Mobil în Marea Neagră ar putea face ca România să nu mai depindă de importurile de gaze, a declarat miercuri directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, la seminarul ZF Power Summit, citată de Mediafax.

„Această descoperire este pentru România accesul la resurse noi de gaze. Putem deveni independenţi din persectiva gazelor. Vor fi investiţii de miliarde de euro acolo. Este o veste bună pentru toată economia românească. Încă nu ştim cât se poate produce de acolo, vom afla în următorii ani”, a afirmat Gheorghe la semimarul organizat de Ziarul Financiar.

OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat săptămâna trecută o descoperire semnificativă de gaze în perimetrul Neptun din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României. România consumă anual aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze, cantitate asigurată în proporţie de 80% din producţia internă.

Operaţiunile de foraj derulate de cele două companii în Marea Neagră au început la sfârşitul anului trecut.

Directorul general al ExxonMobil Exploration and Production Romania, Ian Fisher, declara, în luna august a anului trecut, că etapa de dezvoltare şi producţie a perimetrului din Marea Neagră ar putea presupune costuri între 3 şi 10 miliarde dolari, dacă faza de explorare se va încheia cu succes.

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac OMV.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *