Petrom donează 10 milioane de euro pentru construcţia primului spital de oncologie pediatrică din România

Proiectul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă dedicat construcţiei primului spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România va beneficia de o sponsorizare record de 10 milioane de euro din partea OMV Petrom, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, Christina Verchere, CEO al companiei de energie, citată de Agerpres.

„Noi, OMV Petrom, suntem foarte mândri să contribuim la construirea primului spital de oncologie pediatrică din România. Fiecare copil merită o şansă la viaţă şi am fost cu adevărat impresionată de numărul mare de români care sprijină acest spital cu donaţii. Există cauze care pot părea imposibil de realizat şi e nevoie de mult curaj pentru a porni la drum. Dar, când acestea sunt importante pentru un număr mare de oameni, visul va deveni realitate’, a spus Verchere.

La rândul său, Carmen Uscatu, reprezentantă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, a subliniat că proiectul demarat pentru construcţia noului spital a pornit „cu gândul la copiii bolnavi de cancer din România care nu au şansele copiilor care se tratează în Europa de Vest”.

„Am pornit acest proiect absolut de la zero, cu gândul la copiii bolnavi de cancer din România care nu au şansele copiilor care se tratează în Europa de Vest, aşa cum au apărut de curând nişte declaraţii în presă ale unui medic. Din contră, aceşti copii, din cauza sistemului medical dificil au şanse mult mai mici de a se trata cu succes în România. Am pornit acest proiect cu gândul la mamele lor care sunt umilite de acest sistem şi facem acest proiect ca să creştem şansele acestor copii şi ca să dăm o speranţă acestor mame să îşi poată trata copiii şi aici, şi că se fac cele mai noi tratamente în România şi că aici au o şansă. Am pornit cu gândul acesta şi am descoperit în fiecare zi o solidaritate extraordinară a societăţii româneşti, un lucru total neaşteptat, o implicare deosebită. Sunt oameni care au donat 2 euro, care au donat online pe bursadefericire.ro – platforma noastră de strângere de fonduri. Sunt peste 250.000 de oameni care s-au alăturat acestui proiect şi care acum donează cei 2%. De asemenea, sunt peste 1.500 de companii care au donat sume mici sau mai mari, dar toţi aceşti oameni ne-a adus astăzi aici într-un parteneriat extraordinar. Vorbim, practic, despre cea mai mare sponsorizare – de 10 milioane de euro – pe care Asociaţia Dăruieşte Viaţă a primit-o până acum şi care datorează companiei OMV Petrom şi fiecărui om, pentru am aflat mute poveşti din interiorul acestei poveşti”, a afirmat Uscatu.

Aceasta a adăugat că donaţia de la OMV Petrom „înseamnă că noi putem să respectăm acel calendar pe care l-am promis tuturor, sponsorilor şi donatorilor, că în 2020 vom putea deschide acest spital”.

„Înseamnă, de asemenea, că putem în acest moment să sperăm la mai mult, pentru că proiectul „Noi facem un spital” nu înseamnă doar construcţia unei clădiri şi dotarea cu aparatură medicală. Acest proiect înseamnă mult mai mult… Trebuie să tratăm copiii bolnavi de cancer în România la standarde occidentale, ceea ce acum nu se întâmplă. Ca să ajungem acolo avem nevoie de un management medical modern, de training permanent pentru medici, de un ecosistem medical pe care să îl ridicăm de la zero să să arătăm că în ţara lui „Nu se poate” acum se poate. Avem nevoie de cele mai noi tratamente pentru cancer, pentru că deşi domnul Teodorovici vrea să aducă antidotul din Cuba pentru cancer, acesta antidot, din păcate, la acest moment nu există”, a precizat reprezentanta „Dăruieşte Viaţă”.

În cadrul conferinţei de presă de vineri, o altă reprezentantă a Asociaţiei, Oana Gheorghiu, a declarat că prin proiectul care împlineşte 10 ani iniţiatorii îşi doresc ca pacienţii din România să poată fi trataţi ca în străinătate.

„Proiectul acesta împlineşte anul acesta 10 ani, iar în decembrie 2009 am strâns 100.000 de euro, ceea ce mi s-a părut fantastic, într-un an de criză. Anul acesta, când am început să vorbim de banii de la OMV Petrom am auzit suma de 10 milioane şi prima întrebarea a fost dacă sunt lei… Încă mi se pare că trăim un vis, pentru că proiectul acesta s-a născut ca un vis. Sunt trei oameni pe care trebuie să-i pomenesc mereu: Paula Herlo, Alex Dima şi Tudor Chirilă. Dacă ei nu aveau încredere în noi când nici măcar noi nu aveam, probabil că nu am fi fost astăzi aici. Este un proiect exact aşa cum ne dorim toţi, chiar să putem trata în România ca afară, nu doar să ne minţim că o facem. Vom reface întreaga centrală termică a întregului spital, deci şi a clădirii vechi (Spitalul Marie Curie, n.r.), vom sistematiza întreaga suprafaţă a terenului, vom lega spitalul nou şi vechi de o şcoală pentru copii (…)”, a subliniat Gheorghiu.

Conform iniţiatorilor proiectului, din totalul de 10 milioane de euro donate de OMV Petrom, jumătate va fi utilizat pentru achiziţia de echipamente medicale necesare pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii: un aparat de radioterapie, un aparat CT (computer-tomograf) şi echipamente pentru blocul operator, precum şi pentru training-ul personalului medical şi auxiliar al spitalului. Restul de 5 milioane de euro va fi utilizat pentru lucrări de instalaţii sanitare şi electrice şi amenajări interioare.

Anul trecut, în staţiile OMV şi Petrom din România s-au strâns peste 50.000 de euro prin donaţiile de la clienţi, iar campania anunţă că va continua în următorii doi ani, astfel încât orice client să poată contribui, în continuare, la finalizarea spitalului.

Spitalul de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică va fi primul spital specializat în oncologie pediatrică din România şi va funcţiona în incinta spitalului Marie Curie din Bucureşti. Pacienţii vor avea acces la toate specialităţile pediatrice necesare pentru tratarea holistică a copiilor bolnavi de cancer (chirurgie, ortopedie, cardiologie, neurochirurgie, ORL etc).

Noul spital va putea asigura tratarea, în fiecare an, a peste 300 de copii bolnavi de cancer, dar şi efectuarea a peste 9.600 de intervenţii chirurgicale oncologice şi non-oncologice.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a demarat, în anul 2017, proiectul de construcţie a spitalului, bazându-se pe fonduri private (donaţii de la persoane fizice şi companii), iar lucrările au demarat în 2018. Proiectul va continua cu partea de instalaţii, design interior precum şi cu achiziţia de echipamente speciale şi pregătirea personalului.

Spitalul va avea 6 etaje şi o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi, cu un nou bloc operator, cu 7 săli de operaţii, secţii de chirurgie, neurochirurgie, oncologie, hemato-oncologie şi terapie intensivă.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi-a propus ca spitalul să fie inaugurat în 2020, acesta urmând să funcţioneze ca spital public, în cadrul Spitalului Marie Curie, dar după proceduri medicale şi de management specifice unităţilor similare din Occident.

Estimările arată că, în România, sunt 5.000 de copii bolnavi de cancer şi, în fiecare an, alţi 500 de copii sunt diagnosticaţi cu această boală. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt trataţi în Bucureşti, în cele două centre existente (Marie Curie şi IOB).

În ultimii zece ani, OMV Petrom şi-a asumat un rol important în sprijinirea iniţiativelor privind sănătatea. Astfel, în 2011, prin proiectul de responsabilitate socială „Acces la viaţă’, compania a sprijinit extinderea reţelei de telemedicină de urgenţă în 16 spitale din ţară, cu Centrul de coordonare la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. De asemenea, în 2012, OMV Petrom a dotat Fundaţia pentru SMURD cu trei ambulanţe complet echipate, iar în perioada 2014-2016, în parteneriat cu ExxonMobil, a susţinut proiectarea şi construcţia Bazei Aeromedicale SMURD Constanţa, cea mai modernă unitate de acest fel din România.

În 2017, compania de energie a susţinut Fundaţia pentru SMURD prin achiziţionarea primului incubator neonatal de transport destinat Unităţii de Primiri Urgenţe (U.P.U.) SMURD Constanţa, adecvat atât transportului cu elicopterul, cât şi cu ambulanţele SMURD.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 58,3 milioane bep, în 2018. Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 794 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, un procent de 20,64%, Fondul Proprietatea 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti şi pe Bursa de Valori Londra.

În perioada 2005 – 2018, OMV Petrom a plătit la bugetul de stat 27,8 miliarde de euro, sub formă de taxe, impozite şi dividende, fiind cel mai mare contributor la nivel naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *