Petrom confirmă: dacă petrolul rămâne la 20 de dolari pe termen lung, extracția hidrocarburilor din România se face în pierdere

La 30 de dolari pe baril, producția de petrol și gaze a Petrom din România încă e profitabilă, spun oficialii companiei petroliere. Când vine vorba însă e prețul de 20 de dolari, cel care este de fapt acum, ei spun că nu se așteaptă la o astfel de cotație pe termen lung.

La o zi după momentul istoric în care prețul petrolului american WTI a devenit, în permieră, negativ pentru contractul futures cu livrare în mai, scriam AICI despre faptul că, în condițiile în care și petrolul Brent, de referință pentru piața europeană, scăzuse la nivelul de 20 de dolari barilul, extracția de hidrocarburi devine o afacere perdantă în România. Asta pentru că, în cazul Petrom, singurul producător de țiței și gaze al țării, vorbeam atunci despre un cost total de producție (lifting cost) de circa 25 de dolari, deci  mai mare decât prețul.

Ieri, cu ocazia prezentării rezultatelor financiare, am întrebat-o despre această situație pe Alina Popa, directorul financiar al Petrom. Costul total este chiar mai mare decât estimarea noastră, este de circa 30 de dolari pe baril, la fiscalitatea actuală. La acest preț de piață, oficialii companiei, care au spus că încă nu a fost închis niciun puț în România ca urmare a declinului prețului, afirmă că afacerea este încă profitabilă: pentru 95% din petrolul extras încă se generează profit. Cât despre prețul de 20 de dolari, cei de la Petrom spun că acesta nu poate rezista multă vreme.

Iată integral răspunsul Alinei Popa la întrebarea noastră:

“Putem spune că avem un cost de lifting de aproximativ trei ori mai mare decât costul nostru de producție. Dacă vă uitati in raportul nostru, vedeți că avem un cost de producție de circa 10-11$/baril. Deci, costul de lifting este de trei ori mare. Ca să fie clar ce este costul de lifting și care este diferența față de costul de producție, sunt trei elemente principale care se adaugă peste costurile de producție: taxele (toate redevențele, taxele suplimentare) deprecierea și cheltuielile de explorare. Deci, avem cost de lifting de aproximativ 30$/baril.

Monitorizăm continuu prețul petrolului, desigur, avem foarte multe simulări, săptămânal, și chiar zilnic, în această perioadă cu volatilitate ridicată. 30$/baril este un scenariu pesimist, dacă vă uitați la estimările noastre, anticipăm o medie de 40$/baril pentru anul acesta și un preț mai mare anul viitor. Dar chiar și în acest scenariu pesimist, cu 30$/baril, 95% din producția din România generează un flux de numerar pozitiv. Astfel, avem o expunere teoretică pentru 5% din producție.

Nu credem că un preț de 20$/baril se va menține mult timp, ar putea fi câteva zile, chiar luni, dar nu pe termen lung, motiv pentru care sperăm că impactul nu ar fi mare”.

Iată evoluția cotațiilor țițeiului Brent în ultimul an:

Așadar, chiar dacă nu o spune direct, oficialul Petrom confirmă situația: la 30 de dolari este încă profitabil, dar dacă prețul de vânzare a petrolului în zona noastră rămâne la nivelul de 20 de dolari, extracția hidrocarburilor din România aduce pierderi.

La ora redactării acestui text, petrolul Brent era cotat la 22,5 dolari.

Petrom estimează pentru acest an un declin al producției sale de hidrocarburi de 5% față de 2019 și a reevaluat prețul petrolului la care este construit bugetul pentru 2020, de la 60 de dolari la 40 de dolari. În primele trei luni ale anului, producția totală a Petrom a fost de 150 de milioane de barili echivalent petrol, în creștere cu 1% pentru petrol și în scădere cu 4% pentru gaze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *