Petrom cere stabilitate fiscală şi de reglementare în domeniul gazelor. „România are cel mai mare potenţial de creştere din Sud-Estul Europei”

În contextul în care extracţia rezervelor uriaşe din Marea Neagră este îngheţată din cauza taxării ridicate şi, mai ales impredictibile, iar preţul plafonat la gaze impus de OUG 114 împiedică investiţiile pentru exploatarea de noi resurse, oficialii unuia dintre cei doi producători de gaze din România atrag din nou atenţia autorităţilor: oferiţi-ne stabilitate.

„România are cel mai mare potențial de creștere din Sud-Estul Europei în ceea ce privește rezervele sale de gaze naturale: în regiune, are cea mai mare cotă a producției interne în consum, ceea ce reprezintă un punct forte”, a declarat Frank Neel, membru al directoratului Petrom responsabil cu segmentul Downstream Gas, la la a doua ediţie a Romanian International Gas Conference, eveniment care a avut loc pe 13 iunie la Bucureşti.

„Mai mult decât atât, există noi descoperiri care urmează să fie puse în producție, creând astfel oportunități pe termen lung de-a lungul întregului lanț valoric, nu numai pentru producători, dar pentru întreaga economie a României”, a explicat Neel.

Oficialul companiei petroliere a explicat însă ca, pentru a pune banii în aceste proiecte, este nevoie de o stabilitate reglementării şi a sistemului de taxare.

„Pentru ca aceste oportunități să se concretizeze, este nevoie de un mediu de reglementare stabil și predictibil, precum și stabilitate fiscală. În plus, infrastructura asumată și capacitatea de interconectare trebuie să fie implementate, în timp ce alte caracteristici ale unei piețe competitive trebuie aplicate. La cele de mai sus se adaugă faptul că este nevoie de o schemă funcțională de protejare a consumatorilor vulnerabili. O astfel de schemă poate fi eficient implementată într-o piață liberalizată, așa cum o dovedește experiența altor țări”, a spus Neel.

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom (50% fiecare), unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, în urma unor investiţii de 1,5 miliarde de dolari. ExxonMobil şi Petrom trebuia să anunţe încă de anul trecut dacă vor lua decizia finală de investiţie în privinţa exploatării comerciale, dar decizia a fost amânată de faptul că legea offshore, care stabilea cardul de reglementare şi de taxare, a fost adoptată prea târziu şi a crescut povara fiscală asupra companiilor şi, mai ales, nu oferă certitudinea că aceste taxe nu vor creşte în viitor. De aceea, proiectul Neptun Deep este momentan îngheţat. Al doilea este derulat de Black Sea Oil and Gas, parte a gigantului american Carlyle, care are decizie finală de investiţii, dar cu un avertisment dat Guvernului ca, la momentul începerii extracţiei de gaze, cadrul de reglementare ar trebui modificat.

Pe de altă parte, în urma adoptării OUG 114, Petrom şi Romgaz sunt forţate să vândă gazele pe care le extrag din ţară, la preţul plafonat de 68 de lei/MWh, mult sub preţul pieţei, de la 1 aprilie 2019 timp de trei ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *