OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, avansează cu construcția noii unități de producție de carburanți sustenabili de la Petrobrazi.
Cu investiții de 560 de milioane de euro, aceasta va poziționa rafinăria ca primul producător major de carburanți sustenabili din regiune. Fundațiile au fost turnate, iar principalele echipamente pentru procesarea carburanților sustenabili – inclusiv coloane și reactoare – au fost montate și instalate, spune compania.
Cu o capacitate de 250.000 de tone pe an, noua unitate va produce carburant sustenabil pentru aviație și motorină din surse regenerabile, carburanți care pot contribui la reducerea emisiilor în sectoare greu de electrificat, precum aviația și transportul de mare tonaj.
„Petrobrazi trece prin una dintre cele mai importante transformări din istoria sa recentă. Cu o investiție de 560 de milioane de euro, construim o nouă unitate care va produce 250.000 de tone pe an de carburanți sustenabili, produși din materii prime regenerabile.
Acești carburanți cu mai puțin carbon vor contribui la reducerea emisiilor în sectoare în care electrificarea este dificilă, precum aviația și transportul greu. Am finalizat fundațiile, pentru care au fost turnați aproximativ 20.000 de metri cubi de beton, iar echipamente de până la 60 de metri înălțime sunt deja montate în rafinărie. Este un proiect prin care adaptăm treptat
Petrobrazi la noile cerințe ale pieței și ale tranziției energetice, inclusiv prin dezvoltarea producției de carburanți sustenabili”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom.
Noua unitate SAF HVO va transforma grăsimi vegetale și uleiuri de gătit uzate – materii prime regenerabile, cu ajutorul hidrogenului verde, în carburanți similari celor convenționali, dar cu emisii semnificativ mai reduse pe întregul lanț de producție și utilizare.
Flexibilitatea noii instalații va permite ajustarea materiilor prime utilizate și a mixului de produse finite, de la SAF și HVO până la bio-nafta și bio-GPL, în funcție de cerințele pieței și de disponibilitatea materiilor prime.
Utilizarea acestor carburanți permite o reducere semnificativă a emisiilor de CO₂ față de combustibilii fosili tradiționali (cu minimum 65%).
Lucrările de construcție au început în 2025. În perioada următoare, vor continua cu instalarea echipamentelor, realizarea conexiunilor dintre noile instalații și infrastructura existentă a rafinăriei, precum și cu un amplu program de teste și verificări înainte de punerea în funcțiune, estimată pentru 2028, arată compania.
În paralel, compania a dezvoltat la Petrobrazi capacități de producție de hidrogen verde. Anul acesta au fost livrate modulele pentru cele două electrolizoare, cu o capacitate totală de 55 MW. Investițiile pentru acestea se ridică la circa 190 de milioane de euro.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.
OMV Petrom este listată la Bursa de Valori București cu 28,1% din acțiuni liber tranzacționabile. La sfârșitul anului 2025, acționarii români dețineau circa 45% din acțiuni (din care statul român, deținea 20,7%, iar 24,4% erau deținute de fondurile de pensii din România, precum și de alte persoane fizice și entități juridice românești). OMV Aktiengesellschaft deținea 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deținute de alți investitori străini.
Gigantul emiratez Masdar s-a retras dintr-un proiect de energie regenerabilă cu OMV de la Viena
Anunțul OMV Petrom vine după ce compania mamă, grupul austriac OMV, a spus săptămâna trecută că va continua proiectul planificat în domeniul hidrogenului din Austria fără partenerul său din Abu Dhabi, după ce compania de stat pentru energie regenerabilă Masdar s-a retras pe neașteptate din această asociere.
Ieșirea Masdfar marchează o anulare a parteneriatului anunțat în noiembrie anul trecut.
Se anticipa că Masdar va contribui cu o investiție în valoare de câteva sute de milioane de euro.
OMV a declarat pentru Reuters că retragerea nu va afecta proiectul în sine, care este estimat la un cost de aproximativ 600 de milioane de euro și rămâne în mare parte finanțat. Banca Europeană de Investiții a angajat deja un împrumut de 450 de milioane de euro, în timp ce Austria a indicat că va oferi finanțare publică.
Conform Salzburger Nachrichten, publicația care a raportat prima această știre, OMV a menționat că decizia Masdar de a se retrage a fost cauzată de schimbări strategice în Abu Dhabi.
OMV nu a oferit detalii suplimentare. Reprezentanții Masdar nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.
Uzina de electroliză de 140 de megawați, care este planificată să devină operațională până la sfârșitul anului 2027 și care va produce până la 23.000 de tone de hidrogen verde, urmează să fie cea mai mare de acest tip din Austria și una dintre cele mai mari cinci din Europa.
OMV menține legături strânse cu Abu Dhabi. Compania petrolieră de stat ADNOC deține o participație de 24,9% în compania energetică austriacă, iar cele două firme și-au combinat recent diviziile de produse chimice sub entitatea Borouge International, creând al patrulea cel mai mare producător de mase plastice din lume.






