OMV Petrom, singurul producpător de petrol și gaze din România și cel mai mare contribuabil la bugetul țării, a plătit în acest an taxe directe și indirecte de circa 6 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de companie.
Volumul total al taxelor plătite, de 6 miliarde de lei, curpinde taxele directe și indirecte plătite de companie. Unele sunt taxe plătite de Petrom atât pe cadrul fiscal genetral, valabil pentru companie, iar unele pe legislația specifică domeniului de petrol și gaze (redevențe pe petrol și gaze, impozit suplimentar pe gaze, onshore și offshoreimpozit pe exploatarea r, esurselor natural). O parte din taxe ca accizele pe carburanți și TVA, sunt plătite de consumatori și doar transferate de Petrom la bugetul de stat.
Această sumă, de șase miliarde de lei, a fost cu un miliard de lei mai mare decât cea plătită în primele șase luni ale anului trecut. Accizele și TVA au crescut ca urmare a creșterii vânzărilor de carburanți, inclusiv pe fondul efectului de bază (Petrom a vândut mai puțin anul trecut pentru că rafinăria a fost oprită 45 de zile pentru revizie. Iată cum au stat lucrurile cu taxele specifice industriei.
Încasările din redevențele la petrol și gaze au scăzut, la 358 de milioane de lei, la 381 de milioane de lei, pe fondul scăderii producției de hidrocarburi, cu 5,5%. Dar, taxarea pe unitate a crescut, pentru petrol, în condițiile în care, din mai, prețul de referință la care se aplică procentele de redevență este cel al petrolului Brent, mai scump, iar Alina Popa, CFO al companiei, a spus că asta înseamnă o creștere a redevenței pentru petrol cu 4%. Sumele încasate de stat de aici vor fi mai mari deci în următorul semestru. În ceea ce privește redevența pe gaze, deși ANRM are un proiect de schimbare a calculului, procentele continuă să se aplice la prețul cel mai mare dintre cel de la hub-ul de la Baumgarten și cel din România.
Au crescut încasările din celelalte două taxe, impozitul suplimentar pe câștigurile obținute din dereglemntarea prețurilor la gaze, și impozitul pe extracția resurselor naturale. Suma a fost de 580 de milioane de lei, față de 560 de milioane de lei în primele șase luni din 2018.
OMV Petrom a afişat un profit net în creştere cu 53% după primele şase luni ale acestui an, rezultatul net fiind de 1,975 miliarde de lei, faţă de 1,288 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut. Vânzările totale ale companiei au fost (excluzând accizele la carburanți), de 11,3 miliarde de lei, în creștere cu 15% față de primul semestru al anului trecut.