OMV Petrom a investit 13 miliarde de euro în ultimii 10 ani, iar dacă anumite taxe ar fi lăsat bani mai mulţi, compania putea să investească şi mai mult, a declarat, marţi, Mariana Gheorghe, director general Petrom, la forumul „România 10 ani în UE. Progrese, perspective de dezvoltare, provocări”.
„În domeniul nostru, dacă nu investeşti, de fapt nu supravieţuieşti. Esenţa investiţiei la noi este că o facem pe principii comerciale şi atunci dacă vă dau doar un singur exemplu, compania OMV Petrom a investit 13 miliarde de euro în aceşti 10 ani. (…) Este adevărat, dacă anumite taxări ar fi lăsat bani mai mulţi,puteam să investim şi mai mult pentru că avem capacitatea de a dezvolta strategii care sunt sustenabile, strategii care duc la o dezvoltare pe termen lung”, a spus Mariana Gheorghe.
Cu toate acestea, şeful OMV Petrom a precizat că este oarecum falsă judecata potrivit căreia banii ar fi mai bine să fie lăsaţi la sectorul privat decât la sectorul public, pentru că sectorul public are atribuţii foarte clare pe care trebuie să şi le îndeplinească şi pentru care are nevoie de bani, dar este important şi raportul dintre cât se lasă la companii ca să investească pe baze comerciale şi cu profitabilitatea pe care o promovează sau se duc la bugetul de stat din care se alocă apoi către investiţiile publice.
„Uitându-ne sectorul energetic pentru următorii 10 ani este nevoie de 4 miliarde de euro pe an pentru aducerea întregului sector energetic la nivelul în care poate să fie un element mobilizator, o infrastructură care să contribuie la dezvoltarea socială”, a afirmat Mariana Gheorghe.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane barili echivalent petrol în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.