OMV Petrom, cea mai mare companiei petrolieră din România, a continuat să dezvolte proiectele mai puţin convenţionale de producţie de energie electrică şi a ajuns la o capacitate instalată cât a unui parc eolian de dimensiuni medii.
Din 2009, Petrom dezvoltă tehnologii mai puţin obişnuite pentru producţia de energie electrică, iar energia obţinută, chiar dacă este puţină, cantitativ, pentru fiecare unitate de producţie, a ajuns, cumulat, să asigure jumătate din consumul necesar companiei pentru operaţiunile de exploatare a zăcămintelor de gaze.
„Am implementat diferite proiecte de producere a energiei electrice din gaze (G2P) sau a energiei electrice şi termice (cogenerarea de căldură şi electricitate-CHP), în upstream, prin Programul de Eficienţă Energetică. Din 2009, am construit în total 34 de unităţi G2P şi CHP, dintre care trei în 2017. Capacitatea totală instalată a G2P/CHP este acum de 72 MW, producând mai mult de 1.800.000 MWh de la începutul programului”, se arată în raportul de sustenabilitate al OMV Petrom pentru anul 2017, publicat la sfârşitul lunii iunie.
„Prin intermediul proiectelor G2P şi CHP am reuşit să asigurăm aproximativ 50% din consumul anual de energie electrică pentru activităţile onshore din upstream”, mai scris compania.
Cei 72 MW ar echivala cu un parc eolian de dimensiuni medii (capacitatea parcului eolian Dorobanţu, pe care Petrom l-a deţinut până anul trecut, când l-a vândut pentru 23 de milioane de euro, era de 45 MW) sau cu un parc fotovoltaic de mari dimensiuni.
Centralele „gas to power (G2P)” sunt nişte centrale termoelectrice aproapiate de cele clasice, dar cu capacităţi mult mai mici, amplasate chiar în zona zăcămintelor de petrol şi gaze. Ele folosesc pe post de combustibil gazele de sondă extrase din zăcămintele de ţiţei, care conţin şi gaze asociate, gaze care nu pot fi exploatate comercial pentru că sunt departe de o infrastructură de transport. Aşadar, pe lângă energia electrică produsă, care a ajuns să asigure aproape jumătate din necesarul companiei petroliere pentru toate sondele sale de pe teritoriul României, compania foloseşte o resursă energetică pe care oricum o extrage şi care altfel ar fi fost „aruncată”, dat fiind că aceste gaze nu pot fi transportate, tratate şi, ulterior, vândute.
Compania mai operează şi centrala termică pe gaz în ciclu combinat de la Brazi, cu o capacitate instalată de 860 MW, care funcţionează din anul 2012.