Petrolul se ieftineşte pe fondul informaţiilor privind restabilirea rapidă a producţiei Arabiei Saudite

Cotaţia barilului de ţiţei a scăzut marţi cu peste 6%, după ce în media au apărut informaţii potrivit cărora producţia de petrol a Arabiei Saudite ar putea fi restabilită mai rapid decât se anticipa, după atacurile care au avut loc la finele săptămânii trecute, informează Reuters şi AFP, preluate de Agerpes.

În jurul orei 14:30 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului era în scădere cu 6,24% până la 64,63 dolari la bursa de la Londra în timp ce ţiţeiul WTI pierdea 6,22% până la 59,02 dolari per baril la bursa de la New York.

Aproape jumătate din producţia de petrol a Arabiei Saudite, adică 5% din producţia mondială de ţiţei, lipseşte în prezent de pe piaţă ca urmare a unor atacuri cu dronă care au avut loc sâmbătă asupra a două instalaţii petroliere din estul Arabiei Saudite. După aceste atacuri, cotaţia ţiţeiului a crescut luni cu aproape 15% la bursa de la Londra, o creştere fără precedent într-o singură zi.

Marţi însă, o serie de surse au declarat pentru Reuters că producţia de petrol a Arabiei Saudite va fi complet restabilită în maxim două – trei săptămâni, în loc de câteva luni cum se credea iniţial. Potrivit unui oficial saudit de rang înalt citate de Reuters, monarhia urmează să restabilească 70% din volumul zilnic de producţie de 5,7 milioane barili, pierdut ca urmare a atacurilor ce au vizat cele două rafinării, Abqaiq şi Khurais. Aceeaşi sursă mai afirmă faptul că producţia realizată de firma de stat Saudi Aramco va reveni la normalitate în următoarele două-trei săptămâni.

Ministrul Energiei din Arabia Saudită, Abdulaziz bin Salman, urma să susţină o conferinţă de presă la ora 17:00 GMT.

„Toţi ochii vor fi îndreptaţi spre această conferinţă de presă. Avem nevoie de o analiză corectă a pagubelor, trebuie să vedem un plan de revenire. Până atunci nu vom şti cât de mult petrol va lipsi de pe piaţă şi pentru cât timp”, a apreciat Samuel Ciszuk, partener la firma de consultanţă ELS Analysis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *