Petrolul se ieftinește, ca urmare a unor noi temeri de recesiune

Preţul petrolului a scăzut marţi, deoarece datele economice sumbre de la principalul cumpărător de ţiţei – China – au reînnoit temerile privind o recesiune globală, transmite Reuters, citată de Agerpes.

La bursa New York Mercantile Exchange, cotaţiile futures pentru ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna septembrie au scăzut cu 0,44 dolari, sau 0,5%, la 88,97 dolari per baril, în timp ce cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a coborât cu 0,73 dolari, la 94,37 dolari. În precedenta sesiune, atât cotaţiile pentru ţiţeiul WTI, cât şi cele pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu aproximativ 3%.

Banca Centrală a Chinei a redus dobânzile pentru a stimula economia, care a încetinit neaşteptat în iulie, pe fondul restricţiilor impuse de autorităţile de la Beijing şi al crizei din sectorul imobiliar.

„În general, preţurile materiilor prime sunt sub presiune, după ce datele economice din China din iulie sunt mult mai slabe decât se estima anterior, ceea ce a reînnoit temerile privind evoluţia cererii”, a apreciat Yeap Jun Rong, analist la IG Group.

În Statele Unite, producţia totală în principalele bazine de şisturi bituminoase ar urma să crească în septembrie la 9,049 milioane bpd, cel mai ridicat nivel din martie 2020, conform unui raport al Agenţiei pentru Energie din SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *