UPDATE Petroliştii din Marea Neagră: Noile prevederi din legea offshore fac imposibilă extracţia gazelor. Companiile invită politicienii la discuţii

În contextul creşterii peste noapte a taxării, a diminuării deducerilor şi a eliminării predictibilităţii cadrului Fiscal, introduse pe ultima sută de metri în proiectul de modificare a legii offshore, companiile petroliere avertizează parlamentarii că nu vor extrage gazele din Marea Neagră, dacă actualele condiţii se păstrează. În contextul în care azi legea urmează să fie votată de Parlament, petroliştii cer politicienilor, ca, în al 12-lea ceas, să asculte şi opinia lor înainte ca legea care ar condamna definitiv exploatarea imenselor resurse de gaze din Marea Neagră să fie adoptată.

UPDATE 3.oct, 12,24: Votul s-a amânat, legea a fost întoarsă în Comisii 

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, cu 210 voturi „pentru” şi o abţinere, retrimiterea la comisii pentru o săptămână a raportului la legea offshore, scrie Agerpres.

Decizia a fost luată la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. „Poate ar fi bine să amânăm cu o săptămână şi să ne adunăm toţi liderii din Parlament să discutăm o abordare consensuală a legii”, a spus Hunor. PSD este de acord cu această propunere, a anunţat liderul grupului deputaţilor social-democraţi, Daniel Suciu. Comisiile pentru industrii, buget şi administraţie au adoptat, marţi seara, raportul asupra legii offshore.

 

Asociaţia companiilor petroliere implicate în proiectele de extracţie a gezlor din Marea Neagră a trimis astăzi o scrisoare liderilor grupurilor parlamentare în care atrage atenţia că, în contextul ultimelor modificări ale legii offshore, extracţia gazeelor din Marea Neagră este imposibilă şi solicită ca parlamentarii să asculte şi vocea industriei petroliere.

“Stabilitatea fiscală este complet înlăturată, ceea ce face imposibilă luarea deciziilor finale de investire”, anunţă Asociaţia Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN), în scrisoare, ca răspuns la amendamentele nou introduse de parlamentarii PSD în legea offshore, care nu au fost dezbătute cu industria şi nu au fost făcute publice înainte de dezbaterea legii în comisiile parlamentare, care a avut loc ieri.

În ciuda amendamentelor introduse şi adoptate de ultimele comisii, care cresc substanţial taxarea, diminuează deducerile şi reduc predictibilitatea sistemului de taxare, Camera Deputaţilor ar urma să voteze azi legea în această formă, care, după cum spun petroliştii, face imposibilă exploatarea gazelor.

Ieri, în cadrul dezbaterilor în care au fost prezentate noile amendamente, industria petrolieră nu a fost lăsată să îşi exprime poziţia. Asociaţia cere acum să discute cu politicienii pe marginea efectelor acestor amendamente, spunând foart clar că, dacă legea rămâne în forma actuală, companiile petroliere nu-şi pot asuma riscul să investească miliardele de euro necesare pentru a scoate gazele.

Puteţi vedea amendamentele AICI:

Viitor sumbru pentru gazele din Marea Neagră: taxarea creşte din nou, deducerea se limitează. Stabilitatea fiscală se aplică doar 10 ani

Iată scrisoaare trimisă de companiile petroliere:

“ARCOMN este disponibilă să discute pe marginea acestor noi propuneri de amendamente, având însă nevoie de câteva zile pentru a putea face o analiză detaliată, deoarece abia în cadrul ședinței sus-menlionate asociația aluat la cunoștință de numărul ridicat și potențialul impact al amendamentelor propuse. Din analiza preliminară, făcută în timpul ședinței, a tabelului cu propunerile de amendamante, s-a putut observa impactul semnificativ negativ asupra industriei offshore și a viabilitilii unor noi investiții, în cazul in care aceste amendamente sunt adoptate.

1. Stabilitatea fiscală este complet înlăturată, ceea ce face imposililă luarea  deciziilor finale de investitie.

2. Posibilitatea obținerii extinderii duratei totale a concesiunii, în timp util a fost înlăturată.

3. Introducerea unui impozit pe veniturile suplimentare offshore are un impact semnificativ negativ asupra deciziilor de investiții din cauza creșterii substanțiale a nivelului de taxare pentru industria offshore.

4. În afara faptului că a fost introdus un nou impozit pe veniturile suplimentare offshore, faţă de versiunea aprobată de Senat

-Procentele de calcul a impozitului pe veniturile suplimentare offshore au fost majorate;

-Deducerea pentru investiții a fost limitată la 30% din impozitul pe veniturile suplimentare offshore;

-Nu se permite deducerea la calculul impozitului pe profit a amortizării întregii investilii.

5. Se propun modificări fundamentale în procesul de autorizare care, corelate cu legislația existentă, fac imposibilă realizarea acestor proiecte.

Industria offshore necesită investiții majore de capital făcute în avans cu mulți ani înainte de începerea producției de țiței sau de gaze naturale. Cadrul fiscal competitiv, stabil pe întreaga durată economică a investiției, este un element esențial pentru luarea deciziei finale de investiție în cazul proiectelor de dezvoltare. Pe acest cadru s-au bazat titularii atunci când au investit peste 2 miliarde USD în explorare.

Pentru ca această consultare să fie relevantă, ar trebui să se acorde industriei o perioadă de timp corespunzătoare pentru a răspunde pe marginea propunerilor de amendamente, fiind necesar ca autoritățile să analizeze în detaliu observațiile primite.

In acest sens, vă rugăm respectuos să luați în calcul un program corespunzitor de întâlniri pentru a discuta observațiile și propunerile ce urmeaziă a fi elaborate.

Membrii ARCOMN își arată, în continuare, disponibilitatea de a se întâlni cu autoritățile competente”

Condiţii schimbate pe ultima sută de metri

În ultimele dezbateri de ieri din şedinţa Comisiilor pentru industrii, buget şi administraţie publică din Camera Deputaţilor au fost introduse mai multe amendamente, fără ca acestea să fie făcute publice anterior, şi fără ca reprezenţilor industriei să li se permită să îşi spună punctul de vedere pe marginea lor-în semn de protest petroliştii au părăsit sala. Totuşi, Comisiile au dat raport fabvorabil pe modificări iar azi, Camera Deputaţilor, for decizional, urmează să voteze în plen legea.

Amendamentele năspresc fiscalitatea pentru petroliştii care vor să extragă gazele din Marea Neagră, reduc predictibiltatea taxării şi scad deductibilitatea investiţiilor. Impozitul suplimentar ajunge la 70%, în creştere de la 50%, cât era forma adoptată de Senat. Stabilitatea taxelor este menţinută la doar 10 ani faţă de toată perioada de exploatare, cât era în forma iniţială. Deducerile se reduc la 30%, de la 60%.

Puteţi vedea lista cu amendamente AICI

Preşedintele Comisiei pentru industrii, deputatul PSD Iulian Iancu, a declarat că prin modificările aduse legii offshore „statul român iese câştigător din această bătălie pe ambele planuri şi din punct de vedere al veniturilor şi al interesului investitorilor”. „Dezbaterile de astăzi au avut în vedere reanalizarea tuturor calculelor în aşa fel încât statul român să-şi maximizeze veniturile, dar să se menţină acel echilibru absolut necesar pentru menţinerea interesului din partea investitorilor”, a afirmat Iancu, după adoptarea în comisiile de specialitate a raportului la legea offshore.

El a prezentat amendamentele votate.

„Noutăţile sunt legate de interzicerea unei eventuale duble deduceri. A doua importantă modificare este că am convenit în text să nu existe niciun risc în ceea ce priveşte şansa guvernelor de după acest Guvern să-şi modifice politica fiscală. (…) Dacă piaţa internaţională va fi extrem de atractivă şi veniturile pe care operatorii le-ar putea încasa să fie foarte mari, atunci guvernul de la momentul respectiv să-şi poată reanaliza repartizarea eventualelor venituri suplimentare. De asemenea, am stabilit ca ceea ce înseamnă investiţii să fie deduse de la momentul zero în care investitorul a încheiat acordul şi a început lucrările până la momentul finalizării în totalitate, însă nu am permis să fie supuse unui program de amortizare şi, pe de altă parte, supuse unei scheme de deducere. Cu alte cuvinte, nu pot fi două scheme de deducere aplicate aceleiaşi investiţii. Prin aceste modificări la care adăugăm schimbarea nivelului de percepere a cotelor de impozit, respectiv majorarea veniturilor statului român în condiţiile de creştere a preţurilor, le-am considerat necesare văzând evoluţia preţurilor în piaţa de gaze. Descurajăm creşterea preţurilor”, a explicat Iancu.

Acesta s-a referit şi la amendamentul introdus, potrivit căruia se diminuează deducerea din impozit la maxim 30% şi nu 60% cât era.

„Aceste modificări practic permit statului român să-şi menţină în totalitate veniturile şi avantajele dobândite în varianta legii din iulie şi obţinem şi venituri suplimentare. (…) Putem spune că statul român iese câştigător din această bătălie pe ambele planuri şi din punct de vedere al veniturilor şi din punctul de vedere al interesului investitorilor”, a adăugat Iancu.

Miza: rezerve de cel puţin 200 de miliarde de metri cubi, de 20 de ori consumul României

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. În acest al doilea caz primele gaze vor ajunge la ţărm anul viitor, în timp ce, în primul caz, Exxon şi Petrom vor anunţa în acest an dacă vor lua decizia exploatării comerciale. În caz pozitiv, gazele vor ajunge la ţărm în anul 2020.
Potrivit estimărilor oficialilor de la Bucureşti, există circa 200 de miliarde de metri cubi de gaze rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică cele trei perimetre deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *