Petrol – Preţul barilului a scăzut sub 70 de dolari pentru prima dată după 2021

Cotaţia petrolului şi-a continuat miercuri tendinţa descrescătoare, ţiţeiul WTI, de referinţă pe piaţa americană, atingând cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul economic potenţial al problemelor de la Credit Suisse, după falimentul Silicon Valley Bank, transmite AFP.

În jurul orei 11:10 GMT, cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) era în scădere cu 1,65%, până la 70,15 dolari, după ce anterior a coborât cu 2,2%, până la 69,76 dolari, cel mai scăzut nivel înregistrat după data de 20 decembrie 2021, , scrie Agerpres.

Echivalentul european, ţiţeiul Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai, era cotat în scădere cu 1,43%, până la 76,34 dolari per baril.

În paralel, acţiunile băncilor europene BNP Paribas, Société Générale şi Commerzbank au înregistrat miercuri o cădere de peste 10%, în timp ce acţiunile Credit Suisse s-au prăbuşit cu peste 20%, după ce principalul acţionar al băncii elveţiene, Saudi National Bank, a anunţat că nu îşi poate majora participaţia de 10% din cauza unor reglementări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *