Peste 48.000 de prosumatori în România, la finalul lunii februarie

România se apropie de pragul de 50.000 de prosumatori. Împreună, capacitatea instalată în micile centrale fotovoltaie depășește 500 MW.

48.453. Acesta este numărul total de prosumatori racordați la rețele de distribuție a energiei electrice la 28 februarie, potrivit datelor Autorității de Reglementare în domeniul Energiei, transmise lui Marian Mândr, coordonator de campanii la Greenpeace Ronânia și fondator al comunității online “Protecția Prosumatorului”.

Din cei peste 48.000 de prosumatori, puțin peste 43.000 sunt perrsoane fizice și circa 5.400 sunt persoane juridice. Capacitatea totală instalată în centralele prosumatorilor este de circa 535 MW, dintre care 281 MW la persoanele fizice și 254 MW la persoanele juridice.

Cei mai mulți produsumatori sunt în zona de sud-vest a țării, care beneficiază de altfel și de cele mai bune condiții de soare – peste 7.700 de persoane fizice și peste 1.200 de companii erau racordați la rețelele Distribuție Energie Oltenia

Mai jos, un tabel cu distribuția prosumatorilor pe fiecare zonă de rețea

Amintim că, începând cu 19 mai debutează ediția din acest a Programului Casa Verde Fotovoltaice pentru clienții casnici, e, cu câte trei zile pentru depunerea cererilor pentru fiecare dintre cele opt regiuni ale țării, online, în aplicația informatică a AFM. Bugetul asigură instalarea a circa 87.000 de sisteme fotovolaice, potrivit estimărilor AFM.

Programul  “Casa Verde Fotovoltaice” presupune acordarea unei subvenții de către stat, prin AFM, în valoare de 20.000 de lei, dar nu mai mult de 90% din costul total, persoanelor fizice care își montează un sistem fotovoltaic de cel puțin 3 kWp, racordat la rețea. În ediția din acest an și bisericile vor beneficia de finanțare prin acest program.

Detalii despre ediția din acest an a programului, AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *