Patronatul „regenerabililor” PATRES cere insistent AFM să urgenteze reluarea Programului de finanțare dedicat prosumatorilor

Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES solicită conducerii Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) să urgenteze reluarea programului de finanțare privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională pentru persoane fizice (“prosumeri”), potrivit unui comunicat de presă.

“În cazul în care <disfuncționalitățile> semnalate în presă chiar au existat, să se ocupe Instituțiile abilitate de soluționarea acestora, toate acestea ca să nu ducem în derizoriu acest program mult așteptat, dovadă fiind interesul maxim al românilor. Suntem surprinși și îngrijorați că, în loc să remarcăm titluri în presă precum “ AFM joacă un rol important în viitorul energetic al României“, am constatat asocierea prosumerilor cu “FRAUDĂ INFORMATICĂ“, “BĂIEȚI DEȘTEPȚI”, “INSTALATORI FAVORIZAȚI DE CĂTRE AFM”, fapt inacceptabil din punctul nostru de vedere”, a declarat președintele PATRES, Viorel Lefter.

„Semnalăm, totodată, că în ultima lună de la suspendarea programului, documentele depuse de cetățeni la instalatori, dar neînregistrate încă în platform, au expirat. Cetățenii sunt, pe bună dreptate, confuzi în acest moment, iar AFM nu vine cu informații concrete. Exisă astfel riscul ca oamenii, după multe amânări și puși pe drumuri pentru procurarea documentelor necesare, să decidă abandonarea proiectului. Ceea ce nu este bine pentru conceptul de prosumator în general”, semnalează Lefter.

Pentru a urgenta reluarea programului, Organizația PATRES s-a adresat AFM, cu solicitarea de a întreprinde măsuri care să vină în întâmpinarea consumatorului casnic – viitor prosumator, precum și a sectorului energetic din România:

  1. Transmiterea imediată în spațiul public a unui Comunicat/Informări privind stadiul investigației, precum și asumarea unei date calendaristice privind reluarea programului;
  2. Cerem transparență și comunicare din partea AFM. Pentru a îndepărta orice dubiu privind frauda informatică care a apărut în presă și în spațiul public, AFM să publice, de urgență, lista instalatorilor validați, din care să reiasă numărul persoanelor fizice înscrise de către fiecare instalator în Programul AFM;
  3. În paralel cu derularea unei analize/anchete de către instituțiile abilitate, se impune reluarea rapidă a programului concomitent cu suspendarea instalatorilor asupra cărora planează anumite suspiciuni de “fraudă”.

„PATRES, care are în componență 109 de membri – producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de aproximativ 1800 MW, ce reprezintă investiții în sectorul energetic din România de aproximativ 2,7 miliarde de Euro, a sprijinit constant dezvoltarea prosumatorilor în România, atât în legislația primară, cu o serie de propuneri de amendamente, cât și în legislația secundară, prin propuneri cu expertiză tehnică de specialitate”, arată comunicatul.

Schimbările legislative au condus la îndepărtarea unor bariere birocratice și la un cadru propice privind dezvoltarea prosumerilor în România.  Considerăm absolut necesar sprijinul pentru acest sector din următoarele considerente:

–              populația plătește o contribuție pentru energia regenerabilă și suportă de altfel și costul exceptării marilor consumatori, astfel că este profund incorect ca tocmai românii să nu poată beneficia de statutul și beneficiile de a fi proprii producători de energie curate;

–              noile directive europene din “Clean Energy Package” prin care statele membre vor fi obligate să asigure dreptul cetățenilor de a produce energie regenerabilă pentru propriul consum, dar și de a stoca și vinde energia nefolosită;

–              descentralizarea  producerii energiei electrice, cu prosumerii în rol principal.

„În final, PATRES își exprimă speranța că vom avea și în România această categorie aparte de consumatori/producători, lucru care să ducă la efecte de multiplicare în economia natională și, de asemenea, să ajute România în demersurile de atingere a cotelor obligatorii de energie din surse regenerabile pentru anul 2020, respectiv 2030”, mai arată comunicatul.

1 Comment

  1. Din cauza unor hrapareti care au vrut sa ia toata cererea de fotovoltaice si sa faca toti banii, am ajuns in pozitia de avea intarzieri de luni de zile, iar programul a fost blocat.
    Romanul daca nu e imbecil, nu e nimic !

Dă-i un răspuns lui George Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *