Parteneriat pentru dezvoltare. Campanie Rompetrol, episodul 3 VIDEO

Grupul Rompetrol (KMGI), companie care deține în România două rafinării, o capacitate petrochimică și un lanț de depozitare și distribuție a carburanților, derulează în aceste zile o campanie, în mai multe episoade, pentru conștientizarea rolului producătorilor locali, parteneri ai companiei petroliere și a importanței relației de parteneriat cu firmele care au ambiția să facă performață.

Producția locală are puterea de a contribui în continuare la o creștere economică durabilă.

Este cu atât mai important impactul pe care companiile locale îl au asupra stabilității economice, mai ales în industrii strategice și cele care asigură produse și servicii de largă utilitate.

Rompetrol reprezintă cu responsabilitate industria de energie, având activități de aprovizionare și rafinare a țițeiului, vânzarea produselor prin rețeaua de stații în România și țările din regiunea Mării Negre, precum și trading de țiței, plus alte produse petroliere.

Rompetrol deține 2 din cele 4 rafinării ale României și singura divizie locală de petrochimie. Petromidia este cea mai mare rafinărie locală și asigură cea mai mare producție de carburanți, fiind și singurul producător de polimeri prin divizia de petrochimie, care asigură mai mult de jumătate din consumul intern de produse petrochimice.

V-ați întrebat vreodată câte din produsele pe care le utilizăm zilnic folosesc ca materie primă polimerii? Polimerii sunt compuși chimici rezultați în urma procesului de rafinare a țițeiului.

Rafinăria Petromidia deține singura divizie locală de petrochimie, cu o tradiție de peste 𝟑𝟓 de ani, devenind un partener de tradiție și încredere pentru producătorii de mase plastice din întreaga țară și din Europa.

Sterk Plast este unul dintre cei mai mari producători de obiecte din plastic din regiune, iar o parte importantă din materia primă folosită este din Petromidia.

Sterk Plast își desfășoară activitatea într-o fabrică inaugurată în 2018, care se întinde pe mai mult de 4 ha, cu echipamente de ultimă generație, capabile să transforme granulele de #polimeri, în obiecte de uz casnic, care ne fac, tuturor, viața mai ușoară.

Compania, cu peste 𝟐𝟎 de ani de experiență în piață, reușește să producă peste 𝟓𝟎𝟎 de articole diferite, cu aplicabilitate în viețile noastre de zi cu zi.

Împreună cu partenerii noștri, susținem producția locală, esențială pentru promovarea unei creșteri economice durabile.

Vă invităm să urmăriți al treilea episod din campania „Parteneriate pentru Dezvoltare”

Campanie susținută de Rompetrol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *