Simtel, grup românesc de inginerie, autoproclamat lider național în domeniul energiei regenerabile, și Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, anunță semnarea unui parteneriat strategic ce vizează dezvoltarea, construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice și/sau mixte cu o capacitate totală instalată de aproximativ 150 MWp.
În plus, potrivit unui comunicat al Simtel, parteneriatul urmărește și dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice cu o capacitate de până la 120 MWh.
Pentru realizarea acestor proiecte, cele două companii intenționează să utilizeze resurse financiare proprii, finanțare bancară, dar și alte surse de finanțare, precum obligațiuni verzi și fonduri europene.
„Parteneriatul dintre Simtel și Monsson marchează un pas semnificativ în direcția accelerării tranziției către energie verde la nivel național. Împreună, vom combina resursele și cunoștințele noastre extinse pentru a livra proiecte care vor contribui la reducerea emisiilor de carbon și la creșterea gradului de independență energetică a României. Acest parteneriat vine în completarea strategiei definite de noi pentru perioada 2025 – 2030, în care ne-am asumat să implementăm 500 MWp capacități de producție a energiei verzi și să extindem infrastructura de stocare a energiei cu 300 MWh”, a declarat Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de Business, Simtel.
Simtel și Monsson vor dezvolta proiecte de energie regenerabilă folosind un model integrat, care acoperă întregul ciclu de viață al proiectelor – de la planificare și dezvoltare, până la construcție, vânzare și, în cazuri excepționale, operarea pe termen lung. Această abordare integrată le permite celor două companii să asigure eficiență, fiabilitate și inovație în cadrul fiecărui proiect în parte.
„Monsson a dezvoltat și investit în soluții inovative de stocare a energiei electrice pentru sisteme mari, care să aducă stabilitate sistemului energetic național și plus valoare investițiilor în energie. Soluțiile brevetate de răcire cu apă a bateriilor PRIME și software-ul performant adaptat perfect pieței din România vor ajuta proiectele în care acestea sunt implementate să producă energie regenerabilă în bandă. Având în vedere că soluția conține peste 95% componente produse în Europa, suntem siguri că putem crea plus valoare și companiilor partenere. Suntem siguri că parteneriatul cu Simtel se va dezvolta în viitor și vom putea extinde această cooperare și în alte zone energetice”, a declarat Sebastian Enache, Head of M&A al Monsson.
Portofoliul de proiecte pe care cele două companii îl urmăresc prin acest parteneriat poate fi desfășurat atât integral, cât și în faze separate, în funcție de cerințele pieței și oportunitățile de dezvoltare. Această abordare le va permite să răspundă rapid la schimbările din sectorul energetic și să ajusteze soluțiile tehnice în funcție de noile provocări.
Parteneriatul va explora opțiuni de stocare a energiei, pentru a sprijini echilibrarea și eficientizarea rețelelor electrice, satisfăcând astfel cerințele crescânde privind stabilitatea și securitatea energetică la nivel național.
“Simtel și Monsson vor sprijini prin implementarea proiectelor de energie regenerabilă obiectivele naționale de reducere a emisiilor de carbon, conform angajamentelor României față de Uniunea Europeană și de acordurile internaționale de mediu”, mai arată comunicatul.
Simtel este un grup de tehnologie, inginerie și inovare, cu origini românești și cu prezență internațională. Grupul oferă companiilor și organizațiilor soluții complete și ecosisteme integrate, de la consultanță, autorizare, proiectare, inginerie și construcție, până la mentenanță, operare, măsurare, control și furnizare de energie.
Prezentă de peste 20 de ani în piața de energie regenerabilă din România, Monsson a devenit furnizorul principal de energie electrică regenerabilă printr-un portofoliu de peste 5GW de proiecte eoliene și fotovoltaice. În ultimii 2 ani Monsson și-a completat activitatea cu dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice și oferă investitorilor soluții la cheie pentru producerea de energiei electrică din surse regenerabile în bandă prin proiecte mixte în care se regăsesc și soluții de stocare răcite cu apă și componente europene. Compania furnizează servicii la cheie pentru construcția și operarea acestor sisteme.