
Israelienii de la Nofar, care operează cel mai mare parc fotovoltaic din România, urmează să primescă un credit de 68 de milioane de euro de la BERD pentru trei parcuri fotovoltaice mari din sudul țării. Capacitatea totală este de 515 MW.
Trei companii de proiect, toate controlate de Nofar, ar urma să primească această finanțare de la BERD.
“Un împrumut senior de până la 68 milioane EUR în favoarea Corbii Mari Solar Plant SRL („Proiectul Corbii Mari”), Aviv Renewable Investment SRL („Proiectul Iepurești II”) și Slobozia Solar Plant SRL („Proiectul Slobozia”), fiecare fiind o societate cu răspundere limitată înregistrată în România. Împrumutul va fi utilizat pentru finanțarea construcției și operării a trei parcuri solare cu o capacitate totală de 515 MW în regiunea Muntenia, în sud-estul României („Proiectul”). Proiectul cuprinde trei amplasamente distincte și se estimează că va genera aproximativ 676 GWh de electricitate anual. O parte din împrumutul BERD este preconizată a fi aprobată în cadrul Mecanismului InvestEU al BERD pentru o tranziție sustenabilă”, arată o informare a băncii.
Finanțarea ar urma să fie accesată luna viitoare.
Cele trei firme sunt controlate de compania Nofar Energy, și fiecare dezvoltă câte un proiect fotovoltaic. Proiectul Corbii Mari are o capacitate instalată de 256 MW, și urmează să devină operațional în 2026. Proiectul Iepurești II este o extensie a proiectului Iepurești 1, de 169 MW (conectare estimată la rețea în acest an) spre 400 MW în total , iar proiectul Slobozia are 73 MW și este preconizat să fie operațional în 2026.
Amintim că anul trecut BERD și Raiffeisen au oferit un pachet de finanțare în valoare de 110 milioane euro pentru construirea și exploatarea a două centrale fotovoltaice în sud-estul României, cu o capacitate instalată totală de aproximativ 300 MW. Este vorba despre proiectele Iepurești și Ghimpați, ambele proiecte fiind ale Nofar.
Nofar Energy, companie israeliană din sectorul eergiei regenerabile listată la bursa din Tel Aviv, are un portofoliu global de poiecte conectate și gata de conectare de 1.300 MW, la care se adaugă peste 1.100 MW în diverse faze de construcție. La acestea se adaugă 10 GW de proiecte de stocare a energiei în 8 țări, din care 1,2 GW sunt deja conectate sau în construcție (date de la finalul anului trecut).
În România, compania are, potrivit propriilor date, o capacitate fotovoltaică de 155 MW conectată de rețea și pregătită pentru conectare, la care se adaugă proiecte de peste 800 MW în pre-construcție și construcție.
Cei 155 MW sunt în parcul Rătești, conectat la rețea acum doi ani, care este încă cel mai mare parc fotovoltaic operațional din România.