Parcul eolian al Petrom a început să funcţioneze

Parcul eolian Dorobanţu a început operaţiunile comerciale, potrivit unui anunţ al OMV Petrom. Parcul are o putere de 45 MW și este al cincilea ca mărime din România. Investiția a fost de 90 mil. euro.

Operaţiunile comerciale în parcul eolian Dorobanţu au început la 1 octombrie 2011. Parcul este situat în Dobrogea, zona cu cel mai mare potenţial eolian din România.Parcul este dotat cu 15 turbine Vestas cu capacitate de 3 MW fiecare. Construcţia parcului a început în a doua jumătate a anului trecut şi s-a finalizat în luna iulie a acestui an.

Certificatele verzi obținute ca urmare a producţiei de energie electrică din acest parc eolian vor fi utilizate în principal pentru acoperirea cotei reglementate aferente consumului de energie electrica al companiei (aprox 1 TWh/an), urmând ca diferenţa să fie comercializată pe piaţa din România, potrivit comunicatului companiei.

Cele mai mari parcuri eoliene aparţin companiei cehe CEZ (peste 330 MW), EDP(160MW), şi ENEL (70MW). Primele zece proiecte eoliene funcţionale în acest moment în România au o capacitate totală de peste 700 MW şi au costat peste 1,2 mld. euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *