Reprezentanții instalatorilor de panouri forovoltaice prin programul AFM au trimis oficial instituției solicitările lor referitoare la condițiile de reluare a programului guvernamental care a fost oprit la câteva ore de la lansare. De asemenea, au trimis și o hârtie cu concluziile discuției cu reprezentanții AFM pe care au avut-o la puțin timp după oprirea programului
Cele două adrese au fost semnate de 110 reprezentanți ai instalatorilor validați și au primit număr de înregistrare de la AFM în data de 1 octombrie. Puteți vedea cele două adrese la linkul la mai jos:
Adresa la Comunicatul de presa nr.215
Pe scurt, în prima, instalatorii, ca reacție la un comunicat AFM pe care îl puteți citi aici, reiterează solicităile lor referitoare la reluarea programului, care au fost deja făcute publice, dar nu au fost până acum trimise înregistrate la AFM: cinci useri cu parolă unică pentru fiecare instalator, anunțarea reluării cu programului cu cel puțin cinci zile înainte, limitarea la 50 a numărului de dosare care pot fi depuse zilnic de fiecare firmă, obligația AFM de a oferi clarificări (dacă i se vor cere) atunci când vor fi depuse documentațiile pentru decontarea dosarelor, poibilitatea de se vedea în platforma infprmatică a AFM situația derulării programului: lista solicitanților eligibili și lista proiectelor depuse care au fost acceptate spre decontare.
Aceste lucruri au fost convenite în urma întâlnirii pe care reprezentanții instalatorilor au avut-o cu oficialii AFM în data de 19 septembrie și a fost nevoie să fie depuse în format scris la AFM pentru a se primi număr de înregistrare, pentru că, potrivit instalatorilor, instituția nu ar fi înregistrat solicitarea trimisă electronic, la adresele de e-mail ale AFM.
În plus față de cele de mai sus, reprezentanții celor 110 firme de instalatori reiterează solicitările cu care AFM nu a fost de acord, care s-au mai spus: adăugarea în aplicații a protecțiilor (coduri captcha) pentru a nu se putea folosi softuri sau roboți la introducerea dosarelor și excluderea din lista instalatorilor validați a firmelor anchetate/suspectate că ar fi fraudat, urmată de anularea depiunerii dosarelor lor.
Ca o noutate, reprezentanții celor 110 firme de instalatori au mai cerut AFM să prezinte și documente: o copie a deciziei din 10 seprembrie, prin care au decis suspendarea programului, perioada de suspendare și explicații referitoare la soarta dosarelor depuse în 10 septembrie până la ora 16.30.
Context
Aplicația informatică prin care cele 245 de firme agreate puteau depune proiectele de finanțare a instalării de panouri fotovoltaice prin programul AFM a fost închisă pe 10 septembrie, în aceeași zi în care a fost deschisă, la doar șase ore și jumătate de la debutul programului.
„Pentru efectuarea unor analize asupra modului de funcționare a înscrierii persoanelor fizice în cadrul Programului denumit generic Casa Verde Fotovoltaice, aplicația informatică nu va fi disponibilă începând din data de 10 septembrie, ora 16.30. Accesul în aplicație, pentru înscrierea persoanelor fizice în Program, se va relua în cel mai scurt timp, după finalizarea analizelor efectuate”, a anunțat AFM, pe pagina programului, fără a da alte detalii.
Până atunci, în aplicaţia informatică au fost înscrise peste 13.000 de cereri de finanţare din partea persoanelor fizice, ceea ce arată interesul enorm pentru acest program.
Ulterior opririi, au apărut informaţii referitoare la suspiciuni de fraudă care au condus la oprirea înscrierilor: Banii, în total 537 de milioane de lei au fost alocați pe fiecare din regiunile de dezvoltare ale ţării, iar fondurile pentru zona Olteniei au fost epuizate. Suspiciunile arată că a existat cel puţin o firmă de instalatori care a încălcat regulile,încărcând în aplicaţie, cu ajutorul unui soft (ceea ce este interzis) dosarele de finanţare mult mai rapid decât celelalte şi aşa s-ar explica epuizarea rapidă a fondurilor în zona Olteniei.
Prin programul Casa Verde Fotovoltaice, se acordă o subvenție în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei pentru instalaţii fotovoltaice pentru persoane fizice. Suma finanţată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. Prin program se finanţează proiecte privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3kWp.