Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri, într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, că este preocupat ca măsurile prevăzute în Pactul Verde să nu afecteze competitivitatea Europei în plan mondial şi să permită fiecărei ţări să poată accesa resursele necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite în acest acord, scrie agenția Agerpres.
„I-am prezentat domnului preşedinte punctele noastre de vedere, atât cele referitoare la buget, cât şi pe cele referitoare la Green Deal. În ceea ce priveşte bugetul, preocuparea noastră este pentru o alocare extrem de importantă pentru coeziune. De asemenea, susţinerea, în continuare, a agriculturii printr-o Politică agricolă comună care să asigure dezvoltarea în continuare a sectorului agricol. În ceea ce priveşte Pactul Verde, am exprimat câteva puncte de vedere privitoare la necesitatea ca fiecare ţară să beneficieze de dreptul de a analiza capacitatea de a atinge obiectivele care vor fi cuprinse în acest pact şi, de asemenea, ca mecanismul fondului pentru o tranziţie justă să permită fiecărei ţări să poată susţine costurile necesare pentru a atinge obiectivele care vor fi cuprinse în Green Deal”, a precizat Orban, la sediul Parlamentului European.
El a adăugat că Parlamentul European va dezbate, alături de celelalte instituţii, mecanismul co-deciziei, aproximativ 40 de acte normative, care vor fi necesare pentru aplicarea acestui Pact Verde.
„Mi-am exprimat o preocupare pentru ca tot ce înseamnă măsurile prevăzute în Green Deal să nu afecteze competitivitatea Europei în plan mondial, să nu afecteze capacitatea companiilor din Europa de a concura şi de a se dezvolta pe piaţa mondială. De asemenea, de a permite fiecărei ţări să poată să acceseze resursele necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite în Green Deal”, a menţionat prim-ministrul.
Potrivit lui Orban, evoluţiile politice din România, pe care le consideră „extrem de pozitive”, vor duce la o intensificare a dialogului la nivel european, la o îmbunătăţire a colaborării şi la o implicare mult mai activă din partea autorităţilor de la Bucureşti în procesul decizional european.