OPEC şi aliaţii vor discuta luni o reducere fără precedent a producţiei, pe fondul prăbuşirii cererii

Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii se vor reuni luni prin videoconferinţă în încercarea de a ajunge la un acord pentru o reducere fără precedent a producţiei de petrol, reducere echivalentă cu aproximativ 10% din oferta mondială, au declarat vineri mai multe surse pentru AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC, a cerut joi organizarea unei reuniuni de urgenţă a Organizaţiei şi a altor mari producători, precum Rusia şi Azerbaidjan, pentru a ajunge la un acord echitabil care va restabili echilibrul pe piaţa petrolieră.

Ministerul Energiei din Azerbaidjan a informat că o reuniune între OPEC şi aliaţii a fost programată pentru luni, şase aprilie, dar a precizat că detaliile cu privire la amploarea reducerilor de producţie nu au fost încă definitivate.

Preţul petrolului a scăzut, de la 65 de dolari per baril la începutul anului, până la aproximativ 20 de dolari per baril, după ce trei miliarde de oameni au intrat în carantină din cauza pandemiei de coronavirus ceea ce a redus cererea mondială de petrol cu până la o treime, sau 30 milioane barili de ţiţei pe zi.

Preşedintele SUA, Donald Trump a spus joi că a vorbit atât cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin cât şi cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, iar cei doi au căzut de acord să reducă livrările cu 10 până la 15 milioane de barili de zi din oferta mondială de petrol care se situează la aproximativ 100 milioane de barili pe zi.

Potrivit unei surse OPEC citată de Reuters, Organizaţia şi aliaţii discută o reducere a ofertei globale cu 10 milioane de barili pe zi. O a doua sursă a precizat că orice reducere a producţiei de petrol care trece de 10 milioane de barili pe zi trebuie să vină din partea producătorilor din afara OPEC+, o alianţă ce regrupează statele membre OPEC, Rusia şi alţi producători, dar exclude state producătoare de petrol precum SUA, Canada, Norvegia şi Brazilia. Sursa a adăugat că OPEC+ va urmări rezultatul întâlnirii care va avea loc vineri seara între Donald Trump şi companiile petroliere iar cifra finală cu privire la reduceri va depinde de participarea tuturor producătorilor.

O reducere a producţiei de petrol va avea loc cu sau fără acordul OPEC şi aliaţilor deoarece spaţiile globale de depozitare se apropie de nivelul maxim de umplere, ceea ce înseamnă că în curând mulţi producători nu vor avea altă opţiune decât să oprească sondele.

Rusia ar fi de acord

Rusia este gata să coopereze cu Statele Unite şi cu Arabia Saudită în privinţa scăderii producţiei de petrol, a anunţat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, care are în vedere o reducere de zece milioane de barili pe zi, potrivit  AFP.

„Suntem pregătiţi pentru un acord cu partenerii noştri în cadrul mecanismului OPEC şi suntem pregătiţi să cooperăm cu SUA pe acest subiect”, a afirmat Vladimir Putin, conform transcriptului videoconferinţei cu ministrul Energiei, publicat pe site-ul Kremlinului.

„Conform estimărilor preliminare, cred că este posibil să existe o scădere (a producţiei de petrol) de aproximativ zece milioane de barili pe zi. Poate un pic mai puţin, poate un pic mai mult”, a precizat preşedintele rus.

„Cred că este necesară unirea eforturilor pentru echilibrarea pieţei şi reducerea producţiei” de petrol, a adăugat Vladimir Putin, adăugând că Rusia menţine o strânsă legătură cu partenerii saudiţii.

Aproximativ trei miliarde de persoane din întreaga lume sunt în carantină pentru a opri răspândirea coronavirusului. Declinul cererii de petrol care a urmat a dus preţul petrolului la cel mai redus nivel de după 2002, afectând bugetele ţărilor producătoare de petrol şi dând o lovită industriei petrolului de şist din SUA, care nu poate concura la preţuri reduse. Presiunile asupra preţului au fost agravate de un război pentru majorare cotei de piaţă între Rusia şi Arabia Saudită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *