Ondrej Safar va ocupa, începând cu data de 1 august 2018, funcţia de country manager şi preşedinte al Directoratului CEZ România, după ce Martin Zmelik va prelua alte atribuţii în cadrul sediului companiei din Praga, scrie Agerpres.
Anunţul a fost făcut miercuri chiar de către actuala conducere a CEZ România, într-o conferinţă de presă în care au fost prezentate rezultatele financiare ale companiei pentru anul 2017.
Safar a mai lucrat la CEZ România în perioada 2005 – 2012, iar la ora actuală ocupă funcţia de director general al sucursalei CEZ din Turcia.
‘Voi fi relocat la sediul CEZ din Praga, unde voi fi implicat în proiecte strategice. Am ajuns la acel nivel la care anumite proiecte sau soluţii trebuie să fie transferate şi către alte zone. De exemplu, la Praga voi fi implicat în transferul unor soluţii smart care au fost deja implementate aici, în România’, a spus Martin Zmelik.
La rândul său, viitorul şef al CEZ România, Ondrej Safar, a precizat că experienţa avută în România, timp de şapte ani, începând din 2015, va continua, iar proiecte importante vor fi continuate.
‘Sunt foarte fericit că am revenit în România după mai bine de şase ani. Aici mi-am început activitate la nivelul grupului CEZ, în 2005. Am fost impresionat de ceea ce au făcut oamenii din companie în cei şase ani de când am plecat de aici. Când eşti parte a schimbării nu vezi lucrurile foarte clar, dar atunci când eşti mai departe schimbările sunt mai vizibile. Am aceeaşi opinie bună despre Bucureşti ca şi atunci când am plecat în 2012. Se poate observa că lucrurile şi infrastructura s-au dezvoltat destul de mult’, a declarat Safar, în cadrul conferinţei de presă.
Martin Zmelik a preluat mandatul de manager de ţară şi preşedinte al Directoratelor CEZ la data de 1 iulie 2014. Zmelik şi-a început cariera în Grupul CEZ în ianuarie 2005, când a preluat sarcina de a crea şi dezvolta portofoliul internaţional al Grupului CEZ din poziţia de director de Operaţiuni Internaţionale.