OMV plăteşte 715 milioane de dolari pentru o parte din activele companiei malaeziene Sapura Energy

Grupul energetic austriac OMV AG a acceptat să înfiinţeze o societate mixtă cu Sapura Energy, cea mai mare companie de servicii petroliere şi gaze din Malaezia, plătind 540 de milioane de dolari pentru o participaţie de 50% în divizia upstream (Explorare şi Producţie, E&P) a firmei malaexiene, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Sapura Energy va transfera 350 de milioane de dolari din datoria sa către societatea mixtă, care se va numi SEB Upstream Sdn Bhd (SUP), din care OMV a acceptat să refinanţeze jumătate, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al OMV.

De asemenea, grupul austriac va plăti în plus până la 85 de milioane de dolari, în funcţie de evoluţia preţului ţiţeiului în viitor şi dacă se va dovedi că operaţiunile de explorare din Mexic au succes, a adăgat oficialul OMV.

Compania vrea să se extinsă în afara Europei şi a anunţat că sud-estul Asiei este noua sa piaţă de bază.

Cea mai mare companie de servicii petroliere şi gaze din Malaezia a raportat pierderi pentru al treilea trimestru consecutiv dar divizia sa upstream a fost profitabilă în perioada menţionată.

Capitalizarea bursieră a Sapura se ridică la aproximativ 484,5 milioane de dolari, în timp ce OMV are o capitalizare de piaţă de aproximativ 16,9 miliarde de dolari, conform datelor Reuters.

Recent, directorul responsabil pentru operaţiunile de upstream ale OMV, Johann Pleininger, a afirmat într-un interviu acordat Reuters că firma vrea până la sfârşitul acestui an să-şi extindă activităţile de explorare printr-o achiziţie în Asia de Sud-Est.

Anul acesta, OMV şi-a extins operaţiunile în Noua Zealandă şi în Emiratele Arabe Unite pentru a echilibra riscurile geopolitice care afectează operaţiunile sale din ţări ca Rusia, Libia şi Yemen.

OMV a pus deoparte zece miliarde de euro (11,59 miliarde de dolari) pentru achiziţii până în 2025.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *