OMV Petrom ar putea construi încă o termocentrală pe gaze

OMV Petrom (SNP) ar putea construi încă o termocentrală pe gaze, cu o capacitate similară cu cea a unităţii de la Brazi, a declarat, miercuri, directorul diviziei Energie şi Mediu a Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), Carmencita Constantin, citată de Mediafax.

Petrom analizează o astfel de investiţie, proiectul urmând să fie realizat în cazul în care compania va găsi rezerve comerciale de gaze în Marea Neagră, a afirmat Constantin la o conferinţă pe teme energetice, fără să ofere detalii.

Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii OMV Petrom au afirmat că în prezent nu există o decizie privind construcţia altei termocentrale.

„Strategia companiei pentru 2015 include proiectul de construcţie a centralei de 860 de MW de la Brazi. La acest moment nu există nicio decizie de construcţie a unei alte centrale. Strategia companiei pentru 2021 este în curs de elaborare şi estimăm că va fi finalizată în acest an”, a comunicat compania.

Construcţia termocentralei de la Brazi a început în 2009 şi a fost finalizată în 2011, valoarea investiţiei fiind de 500 milioane de euro, dar unitatea nu a intrat încă în exploatare.

Termocentrala are o putere instalată de 860 MW şi va acoperi 8% din producţia de electricitate la nivel naţional.

La construcţia unităţii a contribuit şi ISPE, asigurând servicii pentru una dintre companiile care au administrat proiectul – Metka, Grecia.

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV şi are în concesiune mai multe perimetre în Marea Neagră. În luna februarie compania a anunţat că a făcut o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *