Compania OMV Petrom, firma cu cea mai mare capitalizare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a devenit membru asociat al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), informează joi asociaţia.
Preşedintele ARIR, Daniela Şerban, consideră că intrarea OMV Petrom în Asociaţie va întări comunitatea de profesionişti în relaţia cu investitorii.
„În doar 6 luni de la înfiinţare, ARIR atrage un nou membru valoros, cu repere puternice de guvernanţă corporativă şi comunicare cu investitorii. Asocierea cu OMV Petrom, una dintre cele mai mari companii româneşti, ne onorează şi întăreşte comunitatea de profesionişti în relaţia cu investitorii. Eforturile de creştere a transparenţei companiilor listate devin vizibile. Tot mai multe companii listate la bursă au început să se conformeze cu noile criterii ale metodologiei de evaluare a comunicării companiilor listate, notele finale vor fi publice la începutul anului următor pentru fiecare companie”, a declarat preşedintele ARIR.
La rândul ei, directorul financiar al OMV Petrom, Alina Popa, consideră că apartenenţa la ARIR va ajuta la răspândirea practicilor de guvernanţă corporativă.
„Suntem mândri să ne alăturăm ARIR. Fiind printre primele companii listate din România, cu un departament de Relaţii cu Investitorii (IR), am fost pionieri în ceea ce priveşte comunicarea şi implicarea în piaţa de capital şi ne dezvoltăm continuu activităţile din zona de IR. Suntem încrezători că dialogul în cadrul ARIR va ajuta la răspândirea celor mai bune practici de comunicare şi guvernanţă corporativă şi va facilita dezvoltarea unui cadru legislativ în domeniul pieţelor de capital mai prietenos pentru investitori. Nu în ultimul rând, prin eforturile noastre comune de a dezvolta piaţa locală de capital, sperăm să contribuim semnificativ la îmbunătăţirea percepţiei investitorilor asupra României şi la progresul spre atingerea obiectivului de a trece de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă”, a afirmat directorul financiar al OMV Petrom.
ARIR a fost înfiinţată în noiembrie 2018 şi are ca membri companii listate la bursă, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi. În cadrul ARIR sunt invitate să adere, ca membru asociat – companii listate, în curs de listare sau care emit obligaţiuni listate, ca membru afiliat – alte companii decât companii listate, în curs de listare sau care emit obligaţiuni listate, şi membru profesionist – persoane cu experienţă în IR. Membrii ARIR au acces la un conţinut exclusiv, la sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor şi obiectivelor de IR şi participă la proiectele de dezvoltare a pieţei de capital.