OMV și ADNOC negociază crearea unui gigant în domeniul chimiei

Grupul energetic austriac OMV AG este în negocieri cu gigantul petrolier Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) din Emiratele Arabe Unite (EAU) privind combinarea diviziilor lor Borouge Plc şi Borealis AG, pentru a da naştere unui gigant în domeniul chimiei şi maselor plastice, transmite Bloomberg.

Consiliul de Administraţie al OMV a anunţat într-un comunicat că a decis să continue negocierile cu firma de stat ADNOC privind potenţiala fuziune a Borouge Plc şi Borealis AG, confirmând astfel un raport publicat luna aceasta de Bloomberg.

OMV şi ADNOC vor să combine operaţiunile lor pentru a deveni parteneri egali într-o entitate listată care va fi un jucător global pe piaţa poliolefinelor – folosite pe scară largă la ambalaje -. Entitatea realizată în urma fuziunii ar putea furniza o platformă pentru noi achiziţii, se arată în comunicat. OMV vede „o logică industrial solidă şi imperioasă” în potenţiala tranzacţie, a afirmat directorul general al grupului energetic austriac, Alfred Stern.

Firma Borealis AG, cu sediul la Viena, este controlată în proporţie de 75% de grupul energetic austriac iar restul de 25% este deţinut de ADNOC. La rândul său, Borouge Plc, o companie listată în Abu Dhabi, este la rândul său un parteneriat între ADNOC şi Borealis şi are o valoare de piaţă de aproximativ 22 de miliarde de dolari.

Luna aceasta, Bloomberg anunţa că OMV şi ADNOC discută o potenţială evaluare şi structura de proprietate a unei entităţi rezultate dintr-o combinare, fiind posibil să ajungă în faza negocierilor formale în următoarele săptămâni. Entitatea combinată ar avea o valoare de piaţă de peste 30 de miliarde de dolari, au declarat atunci pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Tranzacţia ar completa un plan mai amplu al Emiratelor Arabe Unite de a atrage investiţii şi tehnologie, precum şi de a construi noi capacităţi industriale şi de producţie. ADNOC extinde hubul de rafinare şi chimie din Abu Dhabi pentru a găsi noi unităţi pentru producţia sa de gaze naturale şi petrol şi pentru fabricarea maselor plastice.

Pentru OMV, tranzacţia ar putea accelera planurile de a se transforma din una din cele mai mari companii de combustibili fosili din Europa de Est, într-o companie verde integrată cu operaţiuni în domeniul chimiei, reciclării şi infrastructurii destinate vehiculelor electrice. În februarie, oficialii OMV au confirmat pentru Bloomberg că analizează o posibilă vânzare a unor active din domeniul explorării şi producţiei, în cadrul procesului de transformare.

Compania se confruntă cu numeroase critici privind legăturile sale istorice cu Rusia şi contractul de aprovizionare cu gaze pe termen lung cu Gazprom, care continuă să acopere mai mult de jumătate din cererea pentru combustibil din Austria.

ADNOC intenţionează să investească 150 miliarde de dolari pentru extinderea capacităţilor pentru ţiţei, gaze naturale şi produse chimice.

Borouge a derulat anul trecut o ofertă publică iniţială de două miliarde de dolari. Compania produce mase plastice şi în 2022 a avut vânzări de 6,7 miliarde de dolari. Borealis are aproximativ 7.600 de angajaţi şi produce mase plastice, produse chimice şi îngrăşăminte. Anul trecut, Borealis a avut vânzări de 12,2 miliarde de euro (13,3 miliarde de dolari).

O combinaţie între Borouge şi Borealis ar da celor două companii mărimea necesară de a concura, investi şi a se extinde în Asia, unde cererea pentru produse chimice şi mase plastice continuă să crească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *