Grupul energetic austriac OMV a anunţat vineri că a finalizat preluarea operaţiunilor upstream ale grupului anglo-olandez Shell din Noua Zeelandă, preţul achiziţiei fiind de 578 milioane de dolari, informează un comunicat al acţionarului majoritar de la OMV Petrom.
În urma acestui acord, OMV a preluat de la Shell participaţiile sale la activele Pohokura (48%), cel mai mare câmp gazifer din Noua Zeelandă, şi Maui (83,75%), precum şi infrastructura conexă pentru producţia, stocarea şi transportul hidrocarburilor.
OMV era partener la activele achiziţionate, cu participaţii anterioare de 26% la Pohokura şi 10% la Maui, şi acum va deveni proprietar la ambele joint-venture. De asemenea, angajaţii Shell vor deveni parte a companiei OMV New Zealand.
„Această achiziţie este un pas important în transformarea Australasiei într-o regiune cheie, în linie cu strategia noastră”, declara, în luna martie, directorul OMV, Rainer Seele, când a fost anunţată pentru prima dată această tranzacţie.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 de milioane de barili echivalent petrol în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 de benzinării, la sfârşitul lui septembrie 2018, sub două branduri. OMV Aktiengesellschaft, Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.