Oficial: Electrica anunță că vrea să cumpere activele CEZ, în consorțiu cu Hidroelectrica și SAPE

CEZ

Compania Electrica anunţă acţionarii şi investitorii că „este în curs de a explora posibilitatea participării sale, in cadrul unui potential consortiu format impreuna cu Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie S.A. (S.A.P.E. S.A.) si Societatea de Producere a Energiei Electrice in Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., la procedura competitiva organizata de CEZ a.s. pentru vânzarea filialelor sale din România, conform unui comunicat al companiei.

Electrica va informa in mod prompt actionarii si investitorii in legatura cu orice aspecte privind potentiala participare in cadrul proiectului descris mai sus, ce vor trebui raportate in conformitate cu prevederile legale aplicabile.

CEZ a anunțat că scoate la vânzare distribuția de energie electrică din Oltenia, parcul eolian din Dobrogea (circa 600 MW, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa), firma de furnizare, care are 1,4 milioane de clienți, și microhidrocentralele din zona Reșița (patru la număr, 22 MW putere instalată). CEZ a.s. a publicat anunțul de vânzare în data de 9 septembrie. Compania estimează să finalizeze procesul până în 2022. Peste 30 de potenţiali cumpărători şi-au manifestat interesul pentru a cumpăra activele de la noi, a anunţat grupul ceh pe 12 noiembrie, într-un comunicat.

Ştirea se actualizează.

 

1 Comment

  1. Acum câțiva ani le-au dat pe mersi. Acum le le cumpărăm pe bani grei. Unde i-am găsit pe ăștia de conduc Electrica de ani buni și a îngropat-o cu acte în regula? Boghiu, Stan, Roșca, Stancu, Corina Popescu și încă vreo câțiva care acum sunt bine și cu buzunarele pline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *