Cum să folosiți comparatorul ANRE ca să alegeți cea mai bună ofertă de energie electrică. Scurt ghid VIDEO

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a publicat un tutorial videa scurt pentru utilizarea comparatorului de tarife, un instrument foarte util pentru a alege cea mai bună ofertă de energie electrică.

Piața de energie electrică a fost liberalizată complet de la 1 ianuarie, iar clienții casnici pot alege acum oferte mai bune, fie de la furnizorii mari, Enel, Electrica, CEZ și E.On, fie de la alți furnizori. Cine nu a ales un nou contract concurențial de energie electrică, plătește ceea ce se cheamă prețul de serviciu universal la vechiul lui furnizor. Acest preț, chiar dacă a fost coborât cu câțiva bani pe kWh, este mai mare decât ofertele concurențiale de energie electrică. Așadar, consumatorii casnici sunt sfătuiți să aleagă o ofertă concurențială de energie electrică, iar pentru a face alegerea potrivită, cel mai util instrument este comparatorul de prețuri al ANRE, unde sunt introduse ofertele tuturor furnizorilor din România

Iată cum să folosiți comparatorul de prețuri

36% dintre consumatorii casnici de energie electrică și 28% dintre consumatorii de gaze au deja contrcate de furnizare de piață concurențială, arată ultimele date prezentate de vicepreședintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege. Astfel, 3,23 milioane de clienți casnici de energie electrucă din totalul de 8,9 milioane au deja contracte concurențiale. La gaze, 1,1 milioane de clienți casnici din totalul de 3,9 milioane au contracte concurențiale.

 

2 Comments

Dă-i un răspuns lui Dobre Viorel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *