enel
enel

O nouă termocentrală pe cărbune, Datteln-4, urmează să intre în funcţiune în Germania, sâmbătă

Cea mai nouă termocentrală pe cărbune din Germania urmează să intre în funcţiune la finele acestei săptămâni, spre nemulţumirea activiştilor de mediu care spun că această termocentrală riscă să pună în pericol planurile naţionale vizând reducerea emisiilor de CO2, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Termocentrala Datteln-4, aparţinând grupului de utilităţi Uniper, va începe sâmbătă să furnizeze energie electrică în reţea, a declarat un purtător de cuvânt al Uniper. Această centrală care a costat 1,5 miliarde de euro intră în funcţiune cu o întârziere de nouă ani şi cu depăşiri de buget, din cauza numeroaselor defecte care au întârziat conectarea sa la reţea.

Această termocentrală este ultimul punct de dispută într-o dezbatere aprinsă care ale loc în Germania cu privire la renunţarea la cărbune, un combustibil care în prezent generează aproximativ jumătate din producţia de electricitate a Germaniei. Anul trecut, cancelarul Angela Merkel a reuşit să negocieze un acord pentru ca prima economie europeană să renunţe complet la cărbune până în 2038, acord care a permis deschiderea centralei Datteln-4.

Cu toate acestea, activiştii de mediu cer Guvernului să închidă termocentrala Datteln-4 , în timp ce grupul de utilităţi Uniper susţine că termocentrala îi va oferi o surse de venituri semnificative după ce va deveni operaţională.

„Dacă termocentrala Datteln-4 va intra în funcţiune sâmbătă, vom protesta pentru a fi scoasă din reţea”, a declarat activistul de mediu Kathrin Henneberger, adăugând că intenţionează să participe la un protest care este programat să se desfăşoare la această centrală la finele săptămânii.

Directorul general de la Uniper, Andreas Schierenbeck a subliniat că grupul de utilităţi se aşteaptă ca Datteln-4 până în 2038, când Germania ar urma să renunţe complet la cărbune. Anterior, Uniper a informat că îşi va închide termocentralele pe cărbune mai vechi până în 2025, ceea ce ar înseamna că grupul de utilităţi îşi va reduce emisiile totale de CO2, chiar dacă Datteln-4 va funcţina până în 2038.

Cel mai probabil Datteln-4 va fi ultima termocentrală pe cărbune construită în Germania, în condiţiile în care atât Uniper cât şi celelalte companii de utilităţi îşi reorientează atenţia spre gaze naturale şi tehnologiile cu emisii reduse de CO2.

8 Comments

  1. Tot activiștii de mediu ai lui Soroș, au făcut ca Germania să renunțe la Centralele Nucleare, din cauza pericolului de radiații …
    Ceaușescu deja începuse să construiască blocuri cu electricitate trifazică la bucătărie, cum a făcut deja la noi în Cartierul Militari din București, deoarece voia să construiască 6 centrale nucleare care să alimenteze România și Europa cu energie electrică. Dacă nu-l ucideau, astăzi ar fi avut 100 de ani și 6 Centrale Nucleare și mult mai multe lucruri … Dar românii voiau să fie sclavi în Vest …
    Când am absolvit cursul de Termotehnica la IPB, înainte de examen a trebuit să fac un proiect de Cazan cu Aburi pe cărbune. Foarte interesant. Termotehnica se ocupă cu puterea aburului …

      1. Nu sunt sclavi? E urat cuvantul? Va deranjeaza?! Cand o mare parte sunt plecati la muca de jos in conditii jalnice? Pe bani,da …dar daca Romania nu era pusa la pamant economic si aveau locuri de munca acasa la ei, nu le era mai bine? Discutam de logica simpla. Daca vreti sa intelegeti realitate, daca nu, nu va forteaza nimeni. Cine sa mai intelega si romanul… Articolul de mai sus l ati inteles? Va explic eu care e realitatea. Ministerul mediului din Germania, finanteaza Ong-uri in Romania sa militeze sa inchidem termocentralele pe carbune(ceea ce s-a intamplat) pt ca polueaza aerul! Iar in Germania au deschis pt ca acolo iese polen nu fum! Intelegeti ? Cum functioneaza regulile UE? din diverse motive aberante nu avem aceleasi drepturi…

    1. Intelege cine poate in democratie. Nu chiar toata lumea. Asta e farmecul democratiei mult dorite! Pe cine duce capul sa vada realitatea sa descurca in orice vremuri, pe cine nu, ghinion,cum zice un intelept….

    1. Domnul Ion, faceti parte din categoria de romani legati la ochi, conectat la informatiile de la tv si internet. Logica si filtrele dvs proprii, nu mai functioneaza.?!Cand va spune cineva ca Germanica sau orice stat Ue ca nu ne sunt prieteni, ca planul lor dupa 89 nu era sa ne aduca ,,libertate” ci doar un stat bun doar de consum. Cum va spune realitatea sariti deranjat, hop e securist( obsesia romanului). Ce a facut omul gresit? Ti-a spus din informatiile(realitate) pe care le are din vremurile lui ceasca. Chiar nu poti sa nu hulesti un om?Si sa ai o viziune proprie a realitatii, nepurtat de venin propagandist din Vest?! Chiar nu invatam nimic dupa atatia ani de la ,,revolutie” ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *