Preşedintele AFM a menţionat, totodată, că o nouă sesiune de finanţare a programului „Casa Verde Fotovoltaice” ar putea demara în luna octombrie a acestui an.
„În contextul în care mai avem în continuare buget pentru asemenea investiţii, pregătim o nouă sesiune de lansare. În acest sens, am făcut şi astăzi o primă consultare publică online cu beneficiari şi cu instalatori. Îmi propun ca, până la finalul lunii, să avem în consultare un Ghid de finanţare pentru continuarea acestui program, urmând ca în luna septembrie să-l definitivăm, astfel încât din octombrie să poată să pornească o nouă sesiune de înscrieri”, a afirmat Andreea Kohalmi-Szabo.
Activiştii de mediu au sesizat, recent, că AFM a depăşit, deja cu o săptămână, termenul pentru evaluarea tuturor contestaţiilor depuse în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” şi că nici situaţia celor declaraţi admişi nu este mai clară.
La sfârşitul lunii iunie, Greenpeace România a sesizat Avocatului Poporului acuzând grave încălcări de către AFM ale unor drepturi constituţionale ale cetăţenilor ce au aplicat în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”.
În replică, oficialii Administraţiei au susţinut că sesizarea ONG-ului de mediu este nejustificată şi că reprezentanţii acesteia vehiculează informaţii false cu privire la stadiul semnării contractelor aprobate. În acelaşi timp, AFM preciza că s-a început, deja, distribuirea contractelor de finanţare semnate către beneficiari.
Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.
Suma finanţată de către autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM, prin care aproape 27.000 de cetăţeni pot deveni prosumatori.
I-auzi brâul! Pai a durat doi ani sa dea drumul un program în care s-au împiedicat rău! Beneficiarul alearga după documente, caută instalatori, și….. primește refuz în cele mai multe cazuri pentru cauze ce nu îi pot fi imputate, gen declarații eronate ale AFM, lipsă unui timbru pe ștampilă, întreruperea programului, nerespectarea termenului de către AFM. Avantaj AFM. În doi ani de zile banii din program s-au dus pe salariile angajaților AFM, iar panourile s-au scumpit ca orice lucru care se așteaptă să fie cumpărat de Statul Român, deși logic ar fi fost să scadă prețul lor având în vedere avansul tehnologiei. Avantaj instalatorul. După un hățiș birocratic unde toți îți solicită taxe, avize și alte cele, constați că vinzi curentul ziua la vârful consumului de trei patru ori mai ieftin decât cel pe care îl cumperi noaptea, când nu este cerere. Avantaj furnizorul. În final aitii câștigă de la bun început, apoi poate câștiga și așa zisul beneficiar dacă respectă toate cerințele și aberațiile, și dacă au noroc să fie pe lista bună. Urmează runda 2!