O nouă ieftinire ușoară a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina

Carburanții auto s-au ieftinit din nou în această dimineață, destul de timid, cam la fel ca la precedenta ieftinire.

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 22 octombrie, un preț al benzinei standard de 7,06 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,10 lei pe litru.

Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a redus prețul benzinei cu doi bani pe litru și și pe cel al motorinei cu trei bani pe litru.

Aceasta este a doua ieftinire consecutivă a carburanților din această lună, asta după ce, acum cinci zile, Petrom a redus prețul benzinei cu trei bani pe litru și, marginal, și pe cel al motorinei, cu doar un ban pe litru. Ieftinirile vin după un șir de șase scumpiri consecutive, care au făcut ca, în total, de la începutul acestei luni, benzina să fie mai scumpă 18 bani pe litru iar motorina cu 16  bani pe litru – am luat în calcul și cele două ieftiniri din ultimele zile.

Ușoarele ieftiniri din ultimul timp au venit pe fondul scăderii cotațiilor la petrol, pe fondul cererii scăzute din China și al unei oarecare calmări a temerilor legate e iminența unui atac israelian în Iran, iar cotațiile la produsele petroliere din zona noastră au fost influențate și de recenta reluare a producției din Libia, care, pe fondul opririi unor rafinării europene pentru mentenanță, a crescut stocurile. Pe de altă parte însă, prețurile petrolului reîncep să crească, după ce Banca Chinei a redus dobânzille, iar la momentul redactării acestei știri, cotația sortimentului Brent, de referință pentru Europa, urcase la aproape 74 de dolari barilul, iar benchmarkul american WTI se tranzacționa la peste 70 de dolari.

Cererea de carburanți a crescut în România cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, poitrivit estimărilor Petrom.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *